Minciuna e noul adevăr | Editorial de Alice Năstase Buciuta

În serial, un domn cam infatuat, dar deştept brici, interpretat de Tim Roth, şi-a deschis o companie în care el şi oamenii lui pot stabili, pe baza expresiilor faciale şi a gesturilor persoanelor analizate, dacă acestea spun adevărul sau nu, dacă sunt stânjenite sau bucuroase de întâlnirile, întrebările, întâmplările pe care le trăiesc, dacă ascund ceva sau spun mai mult decât ar fi fost cazul să spună.
Cal Lightman şi oamenii lui rezolvă cazuri prea grele pentru poliţie sau FBI, analizând felul în care indivizii supectaţi de cine ştie ce porcării dau din mâini sau stau cu coatele pe masă, lasă privirea în jos sau pufnesc derutaţi, zâmbesc fals sau rânjesc strâmb, dau din cap ca hoţii sau ridică din umeri ca fraierii.
De când mă uit la serial, nu trece zi în care să nu mă gândesc ce bine ne-ar prinde un priceput dintr-ăsta chiar în faţă la DNA sau, mai bine, înăuntru, ce grozav ar fi să apară pe nepusă masă la talk-show-urile în care moderatorii se prefac că sunt obiectivi sau joacă rolul celui căruia chiar îi pasă de subiectul discutat, în vreme ce mintea lor treieră pe arătură şi trag cu ochiul la picioarele lungi şi frumoase ale fetei de la meteo.
Sau să pună lucrurile la punct acolo unde cel intervievat se jură că nu fură, că n-a făcut compromisuri, că are o viaţă perfectă şi un partener de viaţă fidel bocnă, că n-a trecut niciodată de 39 de ani şi că îşi iubeşte ţara mai mult decât mama. Eu am învăţat din film că, la negocieri, trebuie să ţin amândouă mâinile pe masă şi să nu le extrag din câmpul vizual al partenerului nici dacă mă pişcă un tăun, să nu îmi ating faţa sau pieptul, iar cu picioarele să fiu încă şi mai atentă, ţinându-le vârful îndreptat către cel cu care vorbesc, ca şi cum i-aş acorda întreaga mea atenţie, deşi mie-mi pasă doar de banii din contract.
Pasămite ştiinţa comunicării nonverbale e, de fapt, pasul următor al abilităţii de a-ţi păcăli partenerii, e o formă iscusită de a-l face pe cel de lângă noi nu din vorbe, ci din gesturi. Tot ce spui, dar mai ales tot ce nu spui poate fi folosit împotriva ta, asta, desigur, dacă nu cumva eşti premier şi atunci chiar şi ce ai spus şi ai scris nu mai poate fi consemnat, fiindcă între timp te-ai răzgândit sau te-ai operat un pic. “Lie to Me” e un fel mai direct de-a spune “minte-mă, dar minte- mă frumos” sau, după modelul americănesc gen “roşul e noul negru”, “40 e noul 30”, putem spune şi că minciuna e noul adevăr.

Urmărește-ne pe Google News