Zilele trecute, Guvernul a dat undă verde unui proiect de lege al ministrului Robert Cazanciuc, în urma căruia ar putea fi înfiinţat în viitorul apropiat un tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti. Creearea unei astfel de instanţe ar scoate practic de pe rolul Tribunalului Bucureşti zeci de mii de dosare comerciale şi dezbaterea acestora într-un termen mult mai scurt decât până acum. În plus şi cauzele durata solutionării cauzelor civile şi penale s-ar scurta. „Una din priorităţile Ministerului Justiţiei se referă la sprijinirea mediului de afaceri. O problemă pe care companiile o pot avea legat de sistemul de justiţie ţine de termenele foarte mari în dosare care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, etc. În acelaşi timp, aceste termene nu pot fi scurtate din cauza volumului foarte mare de muncă existent la nivelul Tribunalului Bucureşti. Încercăm şi prin aceste modificări să asigurăm premisele desfăşurării unui act de justiţie rapid şi eficient. Dosarele care privesc societăţi vor fi soluţionate de un tribunal specializat, iar magistraţii de la această instanţă vor beneficia şi de pregătire suplimentară. În acelaşi timp, degrevaţi de aceste cauze comerciale, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti vor avea un volum de muncă redimensionat, ceea ce le va permite să soluţioneze mai rapid restul cauzelor aflate pe rol. Proiectul de Lege va fi înaintat Parlamentului spre dezbatere în regim de urgenţă astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să putem trece la înfiinţarea efectivă a acestei instanţe”, a explicat Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro