“Fără discuţie, Gică Popescu are multe calităţi. E un om serios, corect şi a fost un mare fotbalist, dar, din păcate, funcţia de şef al federaţiei este, în acest moment, mult prea mare pentru el”, a declarat, pentru Libertatea, Mircea Pascu. Omul care a lucrat ca vicepreşedinte şi, mai apoi, ca preşedinte al FRF timp de şapte ani (1983-1990), a adăugat: “Păi, ce facem, începem ca în 1990, iarăşi cu Mircea Sandu? Pentru că asta s-ar întâmpla dacă Gică Popescu va ajunge preşedintele FRF. Ca şi Sandu atunci, Popescu nu are experienţa necesară unei astfel de funcţii, iar în fotbalul românesc actual totul este dezorganizat. Gică trebuia s-o ia de jos, să lucreze mai întâi ca secretar de asociaţie, să urce încet-încet şi apoi să candideze la şefia FRF”.
Spune că Sandu n-a făcut nimic notabil
Pascu a conchis, referindu-se la sprijinul pe care Mircea Sandu a anunţat că i-l va acorda lui Gică Popescu la alegerile de anul viitor: “Acest sprijin nu dă bine pentru Gică Popescu. Nu înţeleg de ce trebuia să se bage Mircea Sandu în treaba asta. În 20 de ani, a dus fotbalul nostru pe locul 57 în lume. Sandu n-a făcut nimic notabil la nici un capitol. Se laudă cu Arena Naţională şi cu centrele de pregătire, dar fotbalul nostru a regresat. Gică Popescu trebuie să facă dovada că a studiat bine fotbalul nostru şi să prezinte soluţii de redresare a lui”.
Mizează pe Vasile Avram
Mircea Pascu i-a analizat şi pe ceilalţi competitori înscrişi deja în cursa pentru şefia FRF, precizând: “Răzvan Burleanu s-a remarcat pe plan internaţional, iar programul său, cu date de la FIFA şi UEFA, este interesant, dar mai puţin realizabil la noi. Şi Marcel Puşcaş ştie ceva, dar eu îl văd în această funcţie pe Vasile Avram. Spun aste pentru că Avram este un om cu mare experienţă, are cunoştinţe şi ştie cu ce probleme se confruntă fotbalul nostru”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!