Mici sau mari, e tot una
Pielea – şi implicit sânii, care sunt susținuti de piele – se lasă din cauza gravitaţiei. Fenomenul este inevitabil, doar că, în unele cazuri, se petrece mai devreme, în altele mai târziu. Depinde și de calitatea pielii – unele femei au o piele mai rezistenţă decât altele -, de informaţia genetică, de mărimea sânilor (cu cât sunt mai grei, cu atât mai repede sunt atrași de forța gravitației şi se lasă mai uşor); şi, nu în ultimul rând, intră în joc sarcina, creşterea în greutate… Mai mult, și tentativele de mărire a sânilor prin implant/injectare de grăsime duc la același rezultat: creşterea în volum este urmată de… lăsarea sânilor.
Ligamentele îi susțin, calitatea pielii nu contează
Este un mit fals ideea că sânii sunt susţinuţi de ligamente şi că lăsarea lor nu este condiţionată de calitatea pielii. De fapt, aceste ligamente sunt mult prea slabe, am putea spune rudimentare – adică nu au valoare de susţinere. Totodată, lăsarea pielii nu poate fi influenţată de creme sau tratamente cosmetice – explică dr. Doboş.
Sportul îi faci mai fermi
Sportul nu ajută la ridicarea sau „tonifirea” sânului. Este falsă concepţia potrivit căreia sânul este legat de muşchi; de fapt, sânul este o anexă a pielii, el alunecă deasupra muşchiului şi asta se poate simţi ori de câte ori sânul este palpat. Sportul creşte tonusul muşchilor, vascularizaţia şi oxigenarea organelor, dar nu creşte tonusul pielii. Sportul şi alimentaţia corespunzătoare duc la dispariţia grăsimii subcutanate şi astfel pielea vine în raport direct cu muşchiul şi creează senzaţia de fermitate. Ideea că pielea s-a tonifiat este o iluzie, o găselniţa comercială. Sportul este bun pentru a modela forma trupului, şi în primul rând, este SĂNĂTOS.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_e85e48e9c7d0c56f112ebe1ab2e78dea.jpg)
Sutienul le scade tonusul
Multe românce nu poartă sutien pentru că există mitul că, dacă porţi sutien, pielea care susţine sânii se slăbeşte. Nimic mai fals! Sutienul trebuie purtat pentru că susţine, adică este antigravitaţional. Chiar şi în timpul nopţii este indicată o formă de contenţie a sânilor, desigur, una mai lejeră. În timpul zilei, atunci când stai în picioare, sânii tind să se lase spre abdomen, iar noaptea – spre laterale. Sutienul, în cazul femeilor cu sâni voluminoşi, ar trebui să fie sfânt – purtat la
plimbare, în casă, la shopping şi chiar şi la sala de sport. Nici cele cu sânii mai mici nu sunt scutite să poarte sutien însă, în cazul lor, regula nu este chiar atât de strictă. Însă o sarcină poate să-i compromită şi pe aceştia, atunci când se măresc mult şi într-un timp relativ scurt. Evident că şi atunci când sânii au fost măriţi prin metode chirurgicale este nevoie de o susţinere cât mai completă şi corectă a acestora.
Siliconul îi ridică
Un alt mit fals! Vă pot spune că acest lucru nu se întâmplă NICIODATĂ! Dacă discutăm despre un sân mic sau foarte mic, situația se schimbă în
felul următor: prin umplerea pielii din jurul sânului, acesta capătă un aspect plăcut şi uniform, dar, privit cu atenţie, se poate observa că şi acesta este uşor lăsat. O dată ruptă fibra de rezistenţă a pielii, aceasta nu se mai reface şi, drept urmare, necesită o excizie a excesului de piele care atârnă sub areolă – adică cicatrici – adaucă chirurgul estetician.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c97ddc17eaf1afd00816f56ff46e39d0.jpg)
Şi atunci cum prevenim lăsarea sânilor?
• Pentru a preveni lăsarea sânilor, trebuie să porți sutien aproape tot timpul, deoarece gravitaţia este permanentă şi trebuie combătută cât mai mult posibil.
• Nu sunt recomandate sutienele cu sârmă, pentru că strivesc sânul.
• O altă modalitate de a contracara… forța gravitației este menţinerea unei greutăţi corporale constante de-a lungul vieţii şi luarea în greutate în mod echilibrat în timpul sarcinii (bineînțeles, sub îndrumarea medicului).
• Evitarea expunerii la soare sau la razele UV este una dintre cele mai indicate modalităţi de menţinere a tonusului pielii. Aşa cum bine ştim, sânii sunt anexe ale pielii, deci, o dată expuşi la soare în exces, se vor usca – cu alte cuvinte se atrofiază, se subţiază şi încep să atârne; să ne amintim și că expunerea pielii la soare şi UV creşte riscul apariţiei cancerului. Îmbătrânirea sânilor şi a pielii sub efectul razelor solare nu este progresivă, ci bruscă. Ani de zile poate arăta bine şi, brusc, uneori după sarcină, alteori după ce ai slăbit, alteori din senin, sânii (pielea) arată din ce în ce mai rău şi atunci e prea târziu. Foarte multe femei din România merg la solar, de exemplu, şi nu conştientizează faptul că mai târziu acest lucru poate avea repercusiuni grave. Toate aceste lucruri explică faptul de ce suntem pe primul loc în Europa la cancerul de sân.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_b561b3218fba7a344e31fde522cf86c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f99e3287af49652c72d88369630d0562.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ba423597e96416d5dd217331d2114b88.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_dd90b247920db0908074210147fe8098.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_31b794dcfac0426cbe4ace85dcc071db.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_977ae7a613c185fff00174de53b4c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1232eed03a0f571d58207c8022852c6b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3239e988d46ed94533086d80b96325b5.jpg)