În timp ce unii ar spune doar că natura şi-a urmat cursul, alţii cred în teoria potrivit căreia luna poate influenţa lichidul amniotic în uter la fel de tare cum o face în cazul fluxului şi refluxului, informează Daily Mail.
Potrivit lui Mervi Jokinen, membră a Colegiului Regal al Moaşelor, colegele ei au cel mai mult de muncă atunci când satelitul Pământului străluceşte în toată măreţia pe cerul înstelat.
„E lună plină. Va fi o noapte plină”, sunt auzite foarte des colegele ei spunând.
„A fost realizat un studiu în urmă cu 20 de ani, la un spital lângă Tamisa (n.r. – râu care îşi schimbă nivelul zilnic în funcţie de flux şi reflux), unde s-a observat că au fost mult mai multe naşteri când a fost lună plină. Ideea este că bebeluşul este înconjurat de apă, iar luna plină face ca mămicilor să li se rupă apa”, a declarat Mervi pentru Daily Mail.
Nici cercetătorii nu le contrazic pe moaşe, explicând că organismul uman este compus în proporţie de 80% din apă şi poate reacţiona în funcţie de luna plină.
După un travaliu de mai bine de 8 ore, Kate Middleton a adus luni după-amiază pe lume un băieţel sănătos, care a cântărit 3,8 kilograme. După ce şi-a ţinut pentru prima dată bebeluşul în braţe, Prinţul William a mărturisit că este „mai fericit ca niciodată”, informează CNN, acestea fiind primele declaraţii oficiale ale nepotului Reginei.
Citeşte şi:
- PRIMELE DECLARAŢII ALE PRINŢULUI WILLIAM, după NAŞTEREA BĂIEŢELULUI SĂU!
- Pe cine a sunat prinţul William imediat după ce Kate Middleton a născut?