Monumentul realizat de sculptorul Constantin Baraschi în 1939, despre care s-a crezut că a fost distrus de comunişti, a fost de fapt salvat. Modura străjuieşte acum, în cimitirul Bellu Catolic, mormântul profesoarei Elly Baraschi, soţia sculptorului. Statuia de aici este originalul femeii cu ulcior pe umăr, monumentul pe care-l vedeţi acum în parcul Herăstrău, la intrarea dinspre piaţa Charles de Gaulle. Tot grupul statuar care se află acum în parc este o reconstituire realizată de sculptorul Ionel Stoicescu, în anul 2006, pe baza fotografiilor de epocă.
Modura, împreună cu cele 20 de cariatide, au fost demolate de comunişti în anii 50 pentru a face loc statuii lui Stalin. Originalul a fost descoperit recent de către Dan Ghelase, Preşedintele Asociaţiei pentru promovarea artei şi culturii tradiţionale şi de arhitectul Lucian Mihăescu.
„Din 2006, de când am căutat şi găsit în cimitirul Bellu cariatida după care s-au făcut mulajele cariatidelor din Herăstrau, mi-am propus sa găsesc statuia Modurei. Am dat peste Modura din întâmplare. Ar trebui pusă la locul ei în parcul Herăstrău”, a declarat Dan Ghelase, pentru hotnews.ro.
Istoria monumentului
Cele 20 de cariatide aşezate de-o parte şi de alta a aleii din Herăstrău reprezintă ţărănci din Muscel şi Mehedinţi cu ulcioare pe cap. În capătul lor, pe mijlocul aleii de la intrarea Charles de Gaulle se află Modura, o femeie despre care legenda spune că i-a oferit apă lui Carol al II-lea atunci când acesta a sosit pe pământ românesc. Regele a emis şi o moneda înfăţisând-o pe Modura.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor