A fost la academia lui Gică Hagi
“Cea mai mare parte a jucătorilor noştri sunt juniori, toţi foarte talentaţi. De exemplu, şi Răzvan Ardelean (16 ani) a înscris de peste 30 de ori. Ne-am antrenat în fiecare zi, cu seriozitate, şi aşa am ajuns să marcăm 138 de goluri în 15 meciuri. Cu lotul de acum am face faţă cu brio şi în liga a treia”, explică antrenorul superechipei maramureşene, Ioan Onciu. “Moldovan e un jucător foarte talentat, care a fost la academia lui Gheorghe Hagi şi la Pandurii când antrenor era Sorin Cârţu, nu ştiu cum nu-l văd acum echipele din Liga 1”, a spus tehnicianul.
Echipa lui a marcat 138 de goluri în 15 meciuri
FC Municipal Baia Mare s-a înfiinţat în acest an şi se consideră urmaşa celebrei FC Baia Mare (locul 4 în Divizia A 1979-1980, finalistă de Cupă în 1982, participantă în Cupa Cupelor 1982-1983/ 0-0 la Baia Mare, 2-5 cu Real Madrid). Echipa joacă în seria Sud a ligii a 4-a Maramureş, păstorită de arbitrul Cristi Balaj, şeful AJF-ului local. FCM a avut un parcurs spectaculos în tur, câştigând 15 partide din 15. Fotbaliştii maramureşeni au dat 138 de goluri şi au încasat numai 12. “Obiectivul e promovarea în Liga a II-a în doi ani”, a spus vicepreşedintele clubului, Cosmin Filip.
Cu Thiago la plimbare
Thiago, fiul lui Messi, are o lună, iar fotbalistul a ieşit pentru prima dată cu el în public. Alături de iubita sa, Antonella, Leo l-a scos la plimbare pe micuţul născut la Barcelona. Paparazzii iberici din capitala Catalunyei i-au surprins pe cei doi într-o ipostază tandră: Leo îşi sărută protector piticul.
«Canibalul» Leo nu se mai satură: încă o «dublă»
După ce a bătut şi recordul lui Gerd Müller graţie “dublei” din meciul cu Betis Sevilla, Leo Messi (25 de ani) nu se mai opreşte. Argentinianul Barcelonei a ajuns la cota 88 de goluri după ce a marcat încă o “dublă”, de această dată în turul Cupei Spaniei, contra celor de la Cordoba (2-0). Starul catalanilor mai are două meciuri (cu Atletico Madrid şi Valladolid) pentru a ridica şi mai sus ştacheta.