Iaşi
Laura Cosoi, Simona Gherghe, Iulia Vântur, Monica Bîrlădeanu, Oana Andoni, Catrinel Menghia s-au născut şi au copilărit în Iaşi. Dintre toate vedetele care au trăit primii ani în oraşul „marilor iubiri”, Simona Gherghe pare cea mai ataşată de locul natal. Prezentatoarea emisiunii „Acces Direct” a povestit prima experienţă după ce a ajuns în Bucureşti: „Când am venit în Bucureşti, am trăit cea mai grea perioadă din viaţa mea. Aveam 22 – 23 de ani. Am aterizat pur şi simplu aici, fără să ştiu pe nimeni. Nu aveam prieteni, nu aveam rude. Ajungeam acasă şi izbucneam în plans pentru că îmi dădeam seama că sunt nefericită şi foarte singură. Nu aveam prieteni, familia era departe, dar nu puteam să mă întorc acasă. Ar fi însemnat o înfrangere. Am mers mai departe!”.
Nici Iulia Vântur nu se dezice de originile sale şi e mândră că e moldoveancă. „Mă hrănesc cu blajinătatea moldovenească”, îi place vedetei să afirme în dese rânduri.
La polul opus se află Catrinel Menghia, cea care pare că a uitat de unde a plecat şi vine foarte rar pe acasă. Probabil că şi programul ocupat nu îi permite fotomodelului de 28 de ani să se întoarcă periodic la Iaşi.
Roman
Cine nu o cunoaşte pe Andreea Marin? Fosta soţia a lui Ştefan Bănică jr. s-a născut la Roman, dar a început cariera la TVR Iaşi, de unde a ajuns la TVR Bucureşti şi a prezentat emisiunea „Surprize, surprize”.
Piatra Neamţ
Oraşul Piatra Neamţ a dat televiziunii pe celebra Mihaela Rădulescu, dar şi pe Adelina Chivu, soţia fostului căpitan al naţionalei.
Bacău
Din Bacău au venit Gabriela Vrânceanu Firea şi surorile Gabor (Monica şi Ramona Gabor), unele dintre cele mai mediatizate femei ale ultimilor ani în presa de tip tabloid. „Atunci când am plecat de la Bacău, eu îmi doream să ajung la Washington. Dar l-am întâlnit pe Răsvan şi am început să lucrez în presă”, a povestit Firea într-un interviu.