La nici trei săptămâni după ce s-a întors din America, Monica Columbeanu a plecat din nou peste Ocean, unde, conform celor afirmate de avocatul ei, a câştigat un contract ce-i va aduce o sumă mare de bani, circa un milion de dolari. De altfel, conform declaraţiilor Triponei Murgu, apărătoarea vedetei, Columbeanca trebuie să se deplaseze în America o dată pe lună şi va sta aproximativ o săptămână. Până atunci, Irina va locui, din nou, doar cu bunica sa, Veronica Bulai, mama Monicăi.
Iri: «Am venit ca prostul la notar»
Contactat de Libertatea, Irinel Columbeanu ne-a declarat că şi el ştie acelaşi lucru. Cert este faptul că Irina nu a însoţit-o pe mama sa, micuţa fiind lăsată la grădiniţa din Pipera. Mai mult, după ce a aflat că Monica a plecat din ţară, Irinel Columbeanu a fost la notar, pentru a cere să-i fie încredinţată Irina, dar a mers degeaba, fiind refuzat, pe motivul că soţia lui nu e de faţă. “Sunt distrus, nu ştiu ce să fac. La grădiniţă nu mă pot duce, că o fac degeaba. Convenisem cu Monica să o lase pe Irina la Izvorani. Am acceptat toate variantele, toate condiţiile puse. Am venit efectiv ca prostul la notar”, a spus Irinel, după care a plecat spre un cabinet de avocatură.