În timp ce Ramona, sora sa mai mică, a preferat să sosească ceva mai devreme în ţară, pentru a se şi distra cu prietenele sale, Monica Gabor va veni şi ea, în această seară în România, pentru a participa la parastasul de un an al mamei sale, care şi-a pierdut viaţa într- un accident. Mistuită de dorul pentru Irinuca, fetiţa sa pe care nu a mai văzut- o de aproximativ un an, imediat ce va ateriza pe Otopeni, ea va pleca glonţ spre Mamaia, unde se află micuţa sa.
Riscă să-l supere pe «Mister Pink»
Deşi riscă să-l supere rău pe “Mr. Pink”, iubitul său chinez, Moni a acceptat să se cazeze în acelaşi resort în care stau fostul său soţ, Irinel Columbeanu, şi fiica lor. “Nu am vorbit cu Monica. Într-adevăr, mi-a scris doar că va veni pe 14 august în ţară şi că vrea ca, în aceeaşi seară, s-o vadă pe Irina. Normal că nu m-am opus. Sper doar să ajungă la timp, iar fata să nu se culce, că nu pot s-o trezesc la miezul nopţii”, a recunoscut Irinel pentru Libertatea.

«Mi-e tare dor de mami»

Irina aşteaptă şi ea cu nerăbdare momentul în care-şi va strânge mama în braţe, mai ales că nu a mai văzut-o pe Moni de atâta amar de vreme. Aflată de ceva timp pe litoralul românesc, unde va rămâne până ce începe şcoala, micuţa a fost deseori auzită spunând că-i e dor de mama sa. Tatăl său, Irinel Columbeanu, a avut însă grijă ca Irina să nu simtă prea tare lipsa Monicăi, completându-i programul cu diverse activităţi. În plus, Irina se află în vacanţă în locaţia aleasă de ea, acolo unde se simte foarte bine.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne distruge ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

moni_24.JPGIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

 
 

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Adevarul.ro
Mesajele înfiorătoare trimise de Andrew Tate fostei iubite: „Ce rost să te am dacă nu te bat?”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI