Terenul unde au fost făcute descoperirile se întinde pe o suprafata de cca 2.500mp și a fost cercetat de prof. dr. Constantin Preda începând cu anul 1961. Cercetările efectuate de acesta au condus la identificarea mai multor complexe funerare datate intre sec.II-VI d.Hr.

Sistematizarea zonei, efectuată în anii ’80, perioada în care au fost construite blocurile de locuit de pe strada Oituz, a determinat identificarea mai multor complexe funerare, cercetate de prof. Vasile Georgescu.

În anul 1992, prof. Mihai Ionescu a demarat o cercetare de salvare, care a dus la identificarea a 16 complexe funerare datate în epoca romano-bizantină. Unele dintre aceste morminte au fost construite din fragmente arhitectonice care au aparținut unui edificiu elenistic(templu): friză dorică sincopată și caseton.

Ca un element inedit, în anul 1986 s-au descoperit și alte fragmente din același templu, în altă zonă, piesele respective fiind restaurate și expuse în prezent în incinta Muzeului de Arheologie, cele recent descoperite venind în completare. Astfel, cutia din piatra a unuia dintre morminte avea bucăți din aceste frize de templu, folosite ca și capac. Mormântul adăpostea trei schelete, dintre care două de adult și unul de copil.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Pe lângă oseminte, în zona mormintelor s-au găsit fragmente de opaițe, monede de bronz constantiniene, fragmente ceramice, diverse bijuterii și mărgele de sticlă. Cercetările efectuate cu această ocazie completează informațiile cu privire la felul în care arătau cimitirele callatiene romane târzii din sec. II-VI D. Hr.

 

 

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI