Artistul s-a căsătorit weekend-ul trecut, după ce destinul a făcut să-și întâlnească soția la metrou.
“Eu și soția mea ne-am cunoscut acum șase ani, prin 2009. Prima dată am întâlnit-o la metrou, ne-am uitat în geamul metroului unul la altul, iar la ieșire am coborât amândoi la aceeași stație. La fel, ne-am uitat unul la altul și apoi am intrat în discuție. Am schimbat numerele de telefon și la aproximativ o lună am sunat-o și-am ieșit pentru prima dată în oraș”, povestește Ionică Moroșanu.
Au început o relație frumoasă, iar dupa șase ani s-au căsăorit. Și nu oricum. Weekend-ul trecut, Ionică a ajuns la cununie, în fața ofițerului de la Starea Civilă în costum de moroșan.
“Anul trecut ne-am hotărât să ne căsătorim, așa că sâmbăta trecută, am făcut cununia civilă, cununie la care eu am fost îmbrăcat în costumul tradițional de moroșan (hainele mele de scenă). Am ținut să mă îmbrac așa deoarece îmi iubesc foarte mult costumul cu care apar la absolut toate evenimentele. Seara am avut cununia religioasă, iar mai apoi petrecerea de la restaurant. Nașii nostri dragi sunt Georgiana și Marius China”, a mai spus artistul.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor