Multa vreme, Ludovic Orban a fost privit ca unul din durii PNL, ca un veritabil varf de lance, ca un fundamentalist, aproape. Gata sa sara la gatul oricui derapeaza de la principii, de la legi si moralitate. Fie ca se numesc Basescu, Boc, Videanu, Geoana ori chiar Tariceanu. Oricat au iscodit, inamicii nu l-au putut implica in scandaluri de coruptie, de manarii ilicite. Asta, pana duminica. Zi in care ministrul transporturilor, aflat la volanul uneia din cele trei limuzine pe care le are la dispozitie, a provocat un accident rutier. Atat de banal, pana cand anchetatorii vor lamuri , daca vor dori, folosind inclusiv poligraful, existenta unei victime, incat abia daca ar fi aparut o stire scurta prin ziare. A fost, insa, declicul care a declansat o furtuna ce l-a aratat pe Orban cu adevaratu-i chip. Plecarea de la locul accidentului, tentativa de a justifica 30 de ore, pana la prezentarea la politie, prin agenda ‘incarcata’ (deszapezire, analize si alte motive fistichii), toate astea l-au readus pe Orban la starea jalnica de lance de mucava, de ?inflexibil’ ca trestia, de barbugiu in ale obligatiilor civice si legale. Dar pastrandu-si, fie si cu greu si abia disimulandu-si frica, aroganta, pana la a afirma ca, de fapt, el e victima si e supus unui linsaj mediatic.
Nu-i nici un linsaj. E doar, fie si cu intarziere, descoperirea adevaratei fete a unui demnitar nedemn. Ma indoiesc ca va incerca sa mai salveze ce mai poate fi salvat ca imagine, asumandu-si barbateste accidentul si tentativa de a-l musamaliza. Si dandu-si demisia dintr-un post unde n-are ce cauta un practician de alba-neagra. Nu cred nici ca, el nedemisionand, il va remania Tariceanu. Doar suntem in tara in care, vorba fabulistului, dreptatea-i a dulailor, nu a cateilor contribuabili.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!