Costă între 1.500 şi 3.000 de euro
Această operaţie, liposculptura (îndepărtarea ţesutului adipos, subţierea, micşorarea sau remodelarea zonei), face parte dintr-un complex, la care se adaugă liftingul (când pielea zonei intime este lăsată în urma slăbirii rapide) şi umplerea cu grăsime sau cu acid hialuronic. Preţul începe de la 1.500 de euro şi poate ajunge la 3.000.
De aceste intervenţii au auzit şi vedetuţele noastre, care vor să aibă un pubis la modă… Unele au trecut pe la estetician, dar li se pare ceva prea intim să recunoască, altele ar încerca o remodelare între picioare, în timp ce numai câteva se tem că operaţia le-ar putea strica libidoul. Din ultima categorie face parte Loredana Chivu, fosta asistentă a lui Dan Capatos.
“Am auzit de acest tip de intervenţie, dar eu nu mi-aş face, pentru că mi-ar fi teamă să nu rămân fără anumite simţuri. Am şi eu un piercing în zona intimă şi aici mă opresc”, ne-a declarat Loredana. Simona Traşcă, amica ei ceva mai în vârstă, vede lucrurile puţin diferit: “Mi se pare OK să îţi faci, dacă asta te face să te simţi bine în pielea ta. Sincer, eu nu m-am gândit la asta. Dacă va fi cazul la mine, cine ştie? Vom vedea. Deocamdată am doar un tatuaj foarte frumos în acea zonă”.
Venuso-plastia a devenit un fenomen internaţional
Potrivit presei străine, remodelarea pubisului a devenit un fenomen. Cotidianul german Blick am Abend menţionează că la Marbella, în Spania, numărul intervenţiilor a crescut neaşteptat. La fel şi în Elveţia şi, se pare, şi în România.
“Da, sunt multe paciente care solicită astfel de operaţii. Anul trecut am avut 34 de paciente care au solicitat această intervenţie, iar anul acesta numărul lor e în creştere. Acest lucru le face să se simtă mai bine în pielea lor. Important este ca femeia să facă totul pentru a fi mulţumită cu felul în care arată. Însă, pe lângă componenta estetică, există şi motive medicale pentru care doamnele aleg aceste proceduri. Unul dintre aceste motive medicale este atunci când anatomia zonei împiedică atingerea plăcerii sexuale”, ne-a declarat medicul Abu Bakr Kasem (foto).