Iniţiativa a pornit din dorinţa recunoaşterii şi aprecierii celor mai însemnate personalităţi ale scenei muzicale româneşti, ce au o reală şi substanţială contributie pentru promovarea acesteia, în ţară şi în străinătate. Gala On Air Music Awards aduce împreună pe covorul roşu artişti, producători, regizori, tehnicieni, oameni ce fac parte din peisajul muzical autohton. Nominalizarile din acest an la On Air Music Awards includ şi nume importante ale curentului alternativ românesc, printre acestea regăsindu-se şi Grimus, Electric Fence, Les Elephants Bizarres sau Changing Skins. Grimus, trupa locală cu cele mai multe apariţii la festivaluri internaţionale în 2013, (Sziget (Ungaria), EXIT (Serbia), Rock for People (Cehia)), este nominalizată la categoria „Cel mai bun live”. Bogdan Mezofi, solistul trupei, s-a remarcat întotdeauna prin vocea spectaculoasă, show-ul Grimus fiind de fiecare dată unul ce a reuşit să anime publicul cu piese ca „In A Glimpse” sau „In Your Eyes”. Electric Fence se numără de asemenea printre nominalizaţii la categoria Cel mai bun live, grupul urmând să susţină şi un recital în cadrul galei. După două prezente consecutive la Selecţia Naţionala Eurovision, în 2012 şi 2013, unde a ocupat de fiecare data locul al II-lea, cu piesele Sun-ta şi Emilia, trupa s-a remarcat pe piaţa locală, atât graţie abilităţilor vocale excepţionale ale solistei, Elena Vasile, cât şi pentru show-urile foarte dinamice, presarate cu influente etno-punk, dar şi ritmuri drum ‘n’ bass.