Unirea Urziceni a bătut cu 2-1 la Timişoara şi titlul a devenit palpabil. Elevii lui Dan Petrescu au sărbătorit la hotelul de pe Bega cu şampanie şi cântece războinice, pentru ca ieri să se pună din nou pe antrenamente. Narcis Răducan, directorul sportiv al ialomiţenilor, atrage însă atenţia: “Matematic, nu suntem campioni, aşa că ne păstrăm calmul”.
4022-151164-urziceni.jpg
Libertatea: Aţi sărbătorit deja câştigarea titlului?
Narcis Răducan: Nici vorbă. Noi ne-am bucurat de succesul din Banat şi nu de câştigarea titlului, pentru că mai avem de trecut un hop. Dacă obţinem măcar un punct în meciul cu Steaua, suntem campioni şi matematic. Aşa că, deocamdată, să ne păstrăm calmul. Am rămas însă uimit că, după meciul de la Timişoara, am fost felicitaţi telefonic chiar de către cunoscuţi dinamovişti, care au recunoscut cu fair-play superioritatea echipei noastre.

Care este secretul Unirii?4022-151165-13.jpg
Secrete nu există la Urziceni. S-a ajuns la această performanţă prin practici corecte, seriozitate, multă muncă, profesionalism şi o selecţie atentă a jucătorilor cu caracter. Nu în ultimul rând, modul în care Dan Petrescu şi Mihai Stoica înţeleg fotbalul şi îl pun în practică. Meciul de la Timişoara a încununat un sezon extraordinar. Am continuat seria partidelor bune şi am evoluat la fel de bine ca şi cu Dinamo. Chiar dacă am fost conduşi, nu a existat tensiune, pentru că eram convinşi că nu putem pierde şi am impus un ritm infernal. Am practicat un fotbal total, precum Liverpool.

Nave iraniene supuse sancțiunilor SUA circulă nestingherite prin Portul Constanța. Vapoarele sunt monitorizate pentru că ar transporta armament pentru Hezbollah
Recomandări
Nave iraniene supuse sancțiunilor SUA circulă nestingherite prin Portul Constanța. Vapoarele sunt monitorizate pentru că ar transporta armament pentru Hezbollah

Puteau fi mai mulţi jucători convocaţi la naţională?
Mă bucur că sunt deja doi jucători selecţionaţi şi avem informaţii că Răzvan Lucescu nu va ezita să mai ia oameni de la noi. Galamaz şi Apostol chiar meritau această convocare.

Meciurile din Ligă, în străinătate?

Unde veţi juca meciurile din Liga Campionilor?
Nu am stabilit unde vom juca în Ligă, pentru că mai avem un meci decisiv de disputat. Există însă mai multe posibilităţi: la Cluj, în Ghencea sau în străinătate. Mai întâi să luăm titlul, apoi vom vorbi şi despre Liga Campionilor.

Titlul = 100.000 € + o vilă
După victoria cu Timişoara, scor 2-1, jucătorii Unirii au aflat că vor fi premiaţi de patronul Dumitru Bucşaru cu 100.000 de euro şi cu o vilă în noul complex rezidenţial pe care omul de afaceri îl construieşte în comuna ilfoveană 1 Decembrie.

Dan Petrescu atacă arbitrii români

Dan Petrescu nu e sigur de titlu: “Timişoara îşi poate lua punctele şi trece deasupra noastră. Oricum, locul doi nu îl putem pierde. Joi vom afla mai multe”. “Bursucul” a atacat dur şi arbitrii români: “Nu aveam şanse la titlu cu români la centru”.

4022-151169-untitled4.jpg

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Pomul pe care nu e bine să-l plantezi niciodată lângă casă. Mulți nu știu că poate afecta fundația
FANATIK.RO
Pomul pe care nu e bine să-l plantezi niciodată lângă casă. Mulți nu știu că poate afecta fundația
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Este cea mai bogată țară din Europa și caută muncitori. Salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună
FANATIK.RO
Este cea mai bogată țară din Europa și caută muncitori. Salariul mediu pleacă de la 6.118 euro pe lună
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI