La sfârşitul lunii ianuarie, Adrian Năstase a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la doi ani cu executare pentru că a camuflat strângerea de fonduri pentru campania sa electorală prin iniţierea unui simpozion. Manifestarea “Trofeul calităţii în construcţii” a fost organizată de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), iar taxele de participare încasate (peste 1,6 milioane de euro) au ajuns la patru companii controlate de doi dintre apropiaţii familiei Nastase. Avocaţii fostului premier au atacat cu recurs decizia, reluarea procesului fiind amânată, ieri, pentru a cincea oară, până pe data de 30 mai. Avocatul Ion Cazacu, unul dintre apărătorii lui Adrian Năstase, a pecizat că la data de 10 iunie, după trei ani şi jumătate de la trimiterea în judecată a dosarului, faptele de care este acuzat clientul său se vor prescrie. Cu toate acestea, Năstase spune că va cere ca procesul să continue, pentru a demonstra că este nevinovat. Totuşi, în cazul în care va fi găsit vinovat, nu va mai executa condamnarea, aceasta fiind automat prescrisă.

La zdup, pentru o palmă de pământ

Năstase poate scăpa de puşcărie! Ei n-au avut noroc!Dacă judecătorii se arată destul de maleabili în procesele în care sunt implicaţi politicienii şi acordă amânări peste amânări în urma unor “chichiţe avocăţeşti”, nu acelaşi lucru se întâmplă cu oameni de rând. Doi fraţi, Emil Iacob (76 de ani) şi Lucreţia Leizeriuc (72 de ani), din Simnicea, judeţul Suceava, au fost aruncaţi după gratii în 2010 pentru o bucată de teren la care nu au vrut să renunţe. Judecătorul i-a trimis o lună după gratii, într-un proces care s-a judecat repede, fără amânări de termene.
Emil Iacob și sora lui, Lucreția Leizeriuc →

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI