Adrian Năstase e diabetic şi are o suferinţă cardiacă gravă
Vestea că va ajunge în puşcărie l-a făcut pe fostul premier Adrian Năstase să încerce să-şi ia zilele, el împuşcându- se în gât cu un revolver. Ajuns miercuri noaptea la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Năstase a fost operat a doua zi, iar medicii susţin că starea lui este stabilă. Din declaraţiile doctorilor însă, nu rănile produse de glonţul care a trecut prin gâtul şi umărul bărbatului sunt periculoase, ci alte boli descoperite, se pare, brusc la fostul premier. Astfel, conform dr. Şerban Brădişteanu, Năstase are o suferinţă cardiacă, pentru care ar putea fi necesară chiar o intervenţie chirurgicală.
“De mirare că nu s-a întâmplat un infarct. Există încă acest risc, sperăm însă să stăpânim medicamentos acest lucru. Teoretic, se poate face şi o intervenţie chirurgicală pentru afecţiunea medicală”, declara medicul joi, după operaţia de la gât. Tot Brădişteanu preciza că Năstase suferă de diabet, afecţiuni tiroidiene şi dislipidemie (grăsimi în sânge). De altfel, medicii de la Spitalul Floreasca vor decide, azi, dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase îi permite acestuia să fie transferat în Penitenciarul Rahova. Vineri, Poliţia Capitalei a trimis la spital o solicitare referitoare la starea de sănătate a fostului premier, pentru a se şti dacă acesta poate fi transferat la penitenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.
Nati Meir le tot cerea gardienilor să-l ducă la spital
↑ Aşa arăta Nati Meir când a ieşit din închisoare
Fostul deputat PRM Nati Meir, condamnat la 7 ani şi jumătate pentru înşelăciune, a stat în arest preventiv mai bine de un an, fiind eliberat în 11 aprilie 2011. În perioada arestului, el a cerut de mai multe ori să fie dus la spital pentru tot felul de boli, suferinţe pe care medicii nu le-au găsit grave. De multe ori, Meir a acuzat ameţeli sau dureri abdominale. A încercat chiar să se şi sinucidă. Diagnosticul doctorilor a fost fie atac de panică, fie stări depresive.
Mihail Boldea este suspect de pancreatită
↑ Mihail Boldea, în momentul în care poliţiştii îl duceau la arest
Cel mai recent caz de politician certat cu legea care se află după gratii este al deputatului Mihail Boldea. Din luna martie, el este reţinut pentru înşelăciune în arestul Poliţiei Galaţi, procesul său fiind pe rol. Joia trecută, Boldea a ajuns la Spitalul Judeţean din Galaţi, după ce i s-a făcut rău în arest. Politicianul se pare că are ulcer duodenal şi este suspect de pancreatită. El urma să fie externat azi, medicii recomandându-i un regim alimentar strict.
Cătălin Voicu, internat încă din timpul anchetei
↑ Cătălin Voicu, în boxa acuzaţilor
Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost arestat mai bine de un an pentru trafic de influenţă şi a fost eliberat în iulie 2011. Încă din timpul anchetei DNA, senatorul a ajuns la spital, medicii susţinând că acesta suferă de hipertensiune arterială, tahicardie şi anxietate depresivă. După arestare, Voicu şi-a petrecut timpul mai mult în spitalul de la Jilava. Reprezentanţii unităţii medicale declarau că Voicu este sub tratament din cauza unei tensiuni oscilante.
Ei au scăpat de zdup pe motiv de boală
În aprilie 2006, sirianul Omar Hayssam (foto 1), judecat pentru răpirea a trei jurnalişti români în Irak, a fost eliberat pe baza unei adeverinţe medicale care arăta că suferă de cancer. Şi basarabeanul Serghei Gorbunov (foto 2), închis pentru un jaf armat la o casă de schimb valutar din Braşov, a avut parte de clemenţă din partea judecătorilor care, în mai 2008 l-au eliberat pentru a se opera la ochi. Condamnat la 15 ani de puşcărie pentru implicarea sa în masacrul din 1989, generalul Victor Athanasie Stănculescu (foto 3) a ieşit şi el din închisoare, pentru a-şi rezolva anumite probleme de sănătate.
La spital, sub custodia poliţiei
Oficiali ai Poliţiei Capitalei au susţinut, ieri, că mandatul de executare a pedepsei emis de judecători pe numele lui Adrian Năstase nu a fost pus încă în aplicare. Cu toate acestea, ofiţerii de la Urmăriri păzesc rezerva de la Spitalul Floreasca în care se află fostul premier. “Poliţiştii au obligaţia să-l supravegheze pe Adrian Năstase, pentru că acum se află în custodia lor, până când îl vor preda la penitenciar în vederea încarcerării. Abia de atunci, mandatul de executare al fostului premier e pus efectiv în aplicare”, ne-a declarat avocatul Cristian Ene.
Macovei cere demisia ministrului de interne
Fostul ministru al justiţiei, eurodeputatul PDL Monica Macovei (foto), spune că ministrul de interne Ioan Rus a încălcat grav legea atunci când l-a sunat pe Adrian Năstase, în ziua în care trebuia să ajungă la închisoare.
“Gestul ministrului administraţiei şi internelor, Ioan Rus (foto dreapta), de a-l suna pe condamnatul Adrian Năstase şi de a negocia cu acesta un regim preferenţial de a ajunge la închisoare e inacceptabil. Pe câţi condamnaţi penali îi sună ministrul de interne să-i întrebe cum preferă să ajungă în arest? Cu geamuri fumurii? Fără cătuşe? Din garaj sau pe uşa din faţă?”, a spus Macovei, care susţine că Ioan Rus trebuie să-şi dea demisia de urgenţă.