Ce a fost în capul lui Meir atunci când le-a luat banii şi apoi i-a trimis la plimbare, prin Tel Aviv, Israel, pe cei zece români nu se ştie. Cert este că oamenii şi-au plătit conştiincios aşa-zisele taxe cerute de fostul deputat, au primit la schimb un soi de contracte, fireşte, fără nici un fel de valoare, şi au pornit-o spre Ţara Sfântă, unde credeau ei că îi aşteaptă locuri de muncă pe şantiere. Cum totul s-a dovedit a fi o gogoriţă de-a lui Meir, care luase de la fiecare credul între 800 de lei şi 1.000 de lei, păgubiţii s-au întors în ţară şi au spus totul poliţiei.
Ieri dimineaţă, când oamenii legii i-au bătut la uşă, lui Meir i s-a făcut brusc rău. “Au, inima”, le-a spus el poliţiştilor, după care s-a lăsat pe mâna medicilor de la Ambulanţă, care l-au transportat la Spitalul Elias. Audierea sa va fi amânată atât cât vor considera medicii care- l au sub observaţie. Nati Meir a mai făcut puşcărie după ce a încercat să le plătească unor creditori datoriile cu bani din plastic folosiţi la cazinouri. Printre cei înşelaţi astfel de fostul candidat la Preşedinţia României a fost şi celebrul manelist Adrian Minune.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro