Oficialii Universităţii Craiova s-au arătat dezamăgiţi de arbitrajul prestat de brigada condusă de centralul Lucian Dan. Ei consideră că rezultatul de egalitate, 1-1, a fost viciat, după ce moldovenii au înscris, în minutul 92, dintr-un ofsaid nesemnalizat.
“Ne simţim frustraţi, pentru că muncim o viaţă întreagă şi vedem că nu depinde totul numai de evoluţiile noastre. Sunt convins că a fost ceva premeditat, dacă nu era un ofsaid mare, atunci mai ziceam, dar aşa, sunt convins că a fost o mârşăvie. La gol, jucătorii noştri s-au şi oprit, fiind siguri că arbitrul va fluiera. Orice arbitru sănătos la cap ar fi luat decizia corectă. Acum, ei vor merge acasă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi vor lua prima. Sunt convins că asistentul a fost rău intenţionat”, a declarat Adrian Mititelu, patronul Universităţii.
Gazdele au replicat prin antrenorul Viorel Moldovan, care consideră rezultatul echitabil, deşi arbitrul a greşit la faza golului înscris din poziţie de ofsaid de Temwanjera. “Craiova, cu tot respectul pe care îl am, nu a avut mai mult de acel gol dat în minutul 6. Echipa mea a fost cţrentă în joc, deşi au fost şi multe erori tehnice, dar este de înţeles când pleci de la un deficit de un gol. Băieţii şi-au dorit victoria şi au reuşit în final să ia un punct. A doua repriză s-a jucat la o singură poartă. Ne-a lipsit puţină luciditate în joc, astea au fost posibilităţile”, a spus tehnicianul.
Amărăciunea este cu atât mai mare, cu cât Craiova putea termina în mod sigur, indiferent de celelalte rezultate ale etapei, pe locul al treilea, turul Ligii 1, după foarte mulţi ani, dacă reveneau de la Vaslui cu toate cele trei puncte. “Acum ar fi fost o iarnă care ne putea da satisfacţie, după 10-12 ani de stat pe locurile 6-10, terminam şi noi pe podium la finalul turului. Clasamentul este mincinos, meritam mai mult ca punctaj. Probabil că este un alt purgatoriu prin care trebuie să trecem, o să vedem pe ce loc terminăm la finalul campionatului”, a adăugat dezamăgit Mititelu.