După 10 ani petrecuţi în tricoul lui Şahtior Doneţk, Răzvan Raţ s-a mutat în Premier League, la West Ham. A început ca titular incontestabil, dar evoluţiile sale nu i-au mulţumit pe şefi, care l-au împrumutat pe Pablo Armero de la Napoli.
Totuşi, românul a primit în continuare credit, dar după 20 de apariţii în tricoul “ciocănarilor” n-a reuşit nici un gol şi nu a oferit nici o pasă de gol. Aseară, în ultima zi de transferuri din Anglia, Raţ a fost chemat de conducere la discuţii.
Negocierile au fost scurte, iar diriguitorii clubului londonez i-au făcut o propunere care l-a umilit pe fotbalistul român: “Pleacă acum şi îţi plătim salariul până la finalul sezonului!”.
Dezamăgit, Raţ, al cărui salariu se ridică la două milioane de euro pe an, a acceptat să îi fie reziliat contractul cu West Ham, cu care avea contract până la 1 iunie 2016.
Radu Ştefan, dorit de Napoli
Radu Ştefan (27 de ani) are o ofertă importantă şi ar putea pleca de la Lazio.
Fundaşul român este dorit de Napoli, care e dispusă să achite opt milioane de euro pentru a-l înregimenta. La închiderea ediţiei, Radu Ştefan negocia cu gruparea napoletană.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Libertateapentrufemei.ro
Gestul incredibil pe care l-au făcut la Înviere Călin Georgescu și George Simion. Mesajul e clar! Cum s-au îmbrăcat la biserică soțiile lor, Cristela și Ilinca
Adevarul.ro
Profeția despre moartea Papei Francisc care dă fiori lumii: „Distrugerea orașului Roma și Ziua Judecății”
Elle.ro
Alexandra Ungureanu, dezvăluiri rare despre partenerul ei de cuplu. Ce a mărturisit artista: „Nici măcar nu trăiește în țară”
Unica.ro
Wow, ce repede trec anii! Fiul cel mare al Nicoletei Luciu, Zsolt jr., a depășit-o în înălțime pe mama lui! Imagini rare cu Nicoleta Luciu și copiii ei! FOTO
Observatornews.ro
Papa Francisc a intrat în comă înainte să moară. Cauza morţii scrisă în certificatul de deces publicat de Vatican
HOROSCOP
Horoscop 22 aprilie 2025. Taurii sunt dispuși să facă mai multe concesii, inclusiv în probleme care i-au stresat zilele trecute