Au trimis planurile vasului la Bucureşti

Akropolis informa că oficialităţile elene nu luaseră încă o decizie, dar că marina greacă, care era în acte proprietara vasului, îi trimisese lui Ceauşescu planurile iahtului. Presa elenă speculase că Nicolae Ceauşescu s-a înţeles cu preşedintele Konstantinos Karamanlis să plătească 10 milioane de dolari pe fostul iaht al lui Onassis. Un preţ sub valoarea vasului, a notat presa occidentală, făcut de Karamanlis pentru un prieten, Ceauşescu, cu care împărtăşea aceeaşi ideologie socialistă.
Cu toate acestea, târgul nu s-a mai realizat, dar nu din vina lui Ceauşescu, care visa cu ochii deschişi să fie stăpânul unui vas pe care urcaseră mari personalităţi ale veacului, ca prim-ministrul Marii Britanii, Winston Churchill, sau preşedintele american John F. Kennedy. Karamanlis a demisionat din funcţia de preşedinte al Greciei la 10 martie 1985, iar succesorul acestuia, Sartzetakis, nu a vrut să se despartă de iahtul prezidenţial.

Elena, încântată de luxul vasului

În cartea “Orizonturi roşii”, fostul director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe şi consilier al lui Ceauşescu, Ion Mihai Pacepa, scrie că, încă de la mijlocul anilor 70, “un iaht personal şi o limuzină Rolls-Royce au devenit pentru Ceauşescu o importantă problemă de prestigiu”. Fugit din ţară în 1978, Pacepa a aflat şi el despre tratativele pentru cumpărarea iahtului, dar opinia sa este că luxul vasului a orbit-o mai degrabă pe Elena Ceauşescu. “Linia sa elegantă, şemineurile, saloanele luxoase, precum şi prezenţa la bord, pe puntea superioară, a unui hidroavion de culoarea canarului, balustradele acoperite cu piele de balenă i-au produs încântare Elenei, fără îndoială”, scria Pacepa.

Cât a costat nesimțirea lui Iohannis
Recomandări
Cât a costat nesimțirea lui Iohannis

A dat 3 milioane de dolari ca să fie soţul lui Jackie Kennedy

Aristotel Onassis, unul din cei mai bogaţi oameni ai veacului trecut, s-a născut la 20 ianuarie 1906 la Smyrna, actualul oraş turcesc Izmir, aflat atunci sub ocupaţie greacă. La 17 ani, Onassis a plecat în Argentina, unde a făcut avere din afacerile cu tutun. Se spune că până la 25 de ani a câştigat primul milion de dolari, sumă uriaşă la acea vreme, şi că deţinea o flotă compusă din mai multe vase de linie, petroliere şi baleniere. Căsătorit cu Athena Livanos, care i-a dăruit un băiat, Alexander, şi o fată, Christina, Onassis a avut o aventură de lungă durată cu soprana Maria Callas. Divorţat de Athena, s-a căsătorit în octombrie 1968 cu Jacqueline Kennedy, văduva lui John F. Kennedy, despre care s-a spus că i-ar fi oferit 3 milioane de dolari ca să-l accepte ca soţ. Onassis a decedat la 16 martie 1975, la 65 de ani, în urma unei pneumonii, neconsolat după dispariţia băiatului său, Alexander, mort într-un accident de avion în 1973.

Închiriat astăzi cu 65.000 de euro pe zi

Iahtul dorit de Ceauşescu i-a aparţinut, timp de trei decenii, bogătaşului Aristotel Onassis. La invitaţia acestuia, pe puntea vasului au urcat celebrităţi ca Marylin Monrţ, Frank Sinatra sau John F.Kennedy. Astăzi, “Christina O” este vas de lux, închiriat cu ziua pentru sume exorbitante.
Istoria vasului a început la 14 iulie 1943, când a fost lansat la apă de marina canadiană cu numele de “HCMS Stormont” şi folosit apoi, ca navă-escortă, în bătălia Atlanticului, din cel de-al Doilea Război Mondial. În 1954, Onassis l-a cumpărat cu 34.000 de dolari şi l-a rebotezat “Christina”, după numele fiicei sale, investind apoi 4 milioane de dolari în transformarea acestuia într-un iaht de lux. Prima personalitate care a urcat la bord a fost amanta lui Onassis, celebra soprană Maria Callas. În 1957, miliardarul grec i-a adus pe “Christina” pe doi dintre cei mai influenţi oameni politici ai secolului 20, fostul prim-ministru britanic Winston Churchill şi senatorul John F. Kennedy, viitorul preşedinte al Americii. Ironia sorţii a făcut ca peste câţiva ani, în 1968, pe vas să vină văduva lui Kennedy, Jackie, în calitate de proaspătă mireasă a lui Onassis.
Alţi invitaţi de marcă la bordul iahtului au fost actriţa Marylin Monrţ şi cântăreţul Frank Sinatra.
După moartea lui Onassis, fata acestuia a donat vasul statului grec, care i-a schimbat numele în “Argo”. După ce tranzacţia cu Ceauşescu a căzut, grecii au vrut să-l vândă din nou în 1990, pentru 16 milioane de dolari, dar nu s-a găsit nici un cumpărător. De-abia în 1998, un prieten de familie al lui Onassis, John Paul Papanicolau, şi l-a adjudecat cu 10 milioane $, preţul pe care era dispus să-l plătească şi Ceauşescu în 1985. Papanicolau a redenumit iahtul “Christina O”, a redecorat apartamentul de lux şi cele 18 cabine şi îl închiriază astăzi cu 65.000 de euro pe zi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Știrileprotv.ro
Un copil de 3 ani și alți 4 oameni au murit într-un accident pe „Drumul morții”. Planul Roşu de Intervenţie, activat. FOTO
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Cele 3 zodii care vor termina toamna pe cai mari. Succes, noroc, belșug și bani până la finalul lui noiembrie
FANATIK.RO
Cele 3 zodii care vor termina toamna pe cai mari. Succes, noroc, belșug și bani până la finalul lui noiembrie
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
Elle.ro
Theo Rose a dezvăluit imagini inedite cu fiul ei. Ce mult a crescut Sasha: „Fiu-miu și blondele = necaz” FOTO
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Domeniul în care românii fac averi. 270 de persoane au câștigat 400 de milioane de lei în doi ani
Observatornews.ro
Domeniul în care românii fac averi. 270 de persoane au câștigat 400 de milioane de lei în doi ani
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI