Ellie White îşi planificase nunta încă de anul trecut, eveniment pe care l-a anunlat, aparent, pentru a se concentra asupra carierei. În realitate, adevărul pare să fie cu totul altul. Vedeta nu s-ar mai înţelege cu Doru Tinca (34 de ani), bărbatul cu care are un fiu, pe Mihăiţă. Conform site-ului ziarulring.ro, Ellie ar avea probleme cu tatăl copilului ei, din cauza geloziei şi a faptului că acesta îşi doreşte să controleze afacerile şi cariera artistei, care merg, de altfel, foarte bine.
Potrivit aceleiaşi surse, care citează prieteni din anturajul solistei, ea şi Doru deja nu mai împart acelaşi pat de câteva luni, problemele din viaţa lor devenind tot mai grave.
„Nu înţeleg exact ce se întâmplă şi sper să fie doar un episod care să treacă de la sine. Copilul şi afacerile în care sunt asociaţi îi ţin acum împreună, altfel erau deja despărţiţi şi se vedeau doar la concerte. Nu mai împart acelaşi pat nici acasă, nici la hotel, iar când sunt împreună, vorbesc strictul necesar (…) Există dificultăţi grave între ei, dar pe plan profesional le merge bine. Nu vor să renunţe la ce au construit şi, astfel, sunt nevoiţi să muncească împreună. Unul fără altul n-ar mai face aceiaşi bani, iar de suferit ar avea fiecare în parte şi cel mai mult fiul lor, Mihai. Deşi apartamentul în care locuiesc e cumpărat împreună, el vrea să se mute pentru o perioadă tot în zonă, cu chirie. A vrut, de câteva ori, să facă acest pas, dar s-a răzgândit de dragul lui Mihăiţă. Ar prefera soluţia asta pentru a nu se ajunge la violenţe fizice. Amândoi sunt afectaţi, pentru că tensiunile au apărut încă de acum trei luni, chiar dacă în public au ascuns totul pozând într-un cuplu fericit”, au mărturisit prietenii lui Ellie White.
Citeşte şi:

Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025, stabilite în prima ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR din acest an
Recomandări
Care sunt datele alegerilor prezidențiale 2025, stabilite în prima ședință de coaliție PSD-PNL-UDMR din acest an

  • Ellie White, ”masterchef” pentru iubitul Doru Tincă
  • ŞOC! Trebuia să se mărite sâmbătă, dar O CUNOSCUTĂ CÂNTĂREAŢĂ de la noi ŞI-A AMÂNAT NUNTA! Vezi care este MOTIVUL!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
S-a aflat motivul real pentru care asistenta de la UPU Constanţa și-a luat viața. Ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și fostul soț, tatăl fetiței lor de trei ani. Mărturia unei apropiate a tinerei: "Pitica mea...".
Viva.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Libertateapentrufemei.ro
Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
FANATIK.RO
Noul tip de pește din comerț care înlocuiește somonul. E delicios, bogat în vitamine, dar este mai ieftin
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Unica.ro
Cum și-a amenajat Maurice Munteanu apartamentul de 117.000 de euro din București. Imaginile s-au viralizat pe internet! Wow, ce decor!
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Observatornews.ro
Iancu Guda, reacţie despre ce va face România, după ce Trump a cerut 5% pentru Apărare statelor NATO
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor
HOROSCOP
Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI