Loredana Errore, o româncă în vârstă de 25 de ani, adoptată de o familie de sicilieni, i-a cucerit pe italieni cu vocea sa şi are mari şanse să câştige un concurs de talente muzicale din Peninsulă.
“Ragazza occhi cielo” (“Fata cu ochii albaştri precum cerul”), aşa cum a fost poreclită Loredana, a uimit atât juriul emisiunii “Amici”, cât şi publicul cu vocea ei extraordinară. Concursul e transmis pe cel mai urmărit canal al reţelelor Mediaset, unde un juriu şi câţiva profesori supraveghează participanţii la emisiune, care în fiecare zi se întrec la dans, actorie şi interpretare muzicală.
Are mari şanse să câştige concursul
“Amici” are un succes deosebit la tinerii italieni, iar românca are mari şanse să câştige concursul, fiind preferata publicului. Însă, deşi Loredana a atras atenţia cu calităţile ei, în presa italiană nu au întârziat să apară imediat, pe lângă cuvintele de laudă, şi speculaţii legate de perioada petrecută de tânără în România, precizând că trecutul ei e cutremurător.
Are o poveste de viaţă cutremurătoare
Ea s-a născut pe 27 octombrie 1984, la Bucureşti, şi la doar trei luni a fost adoptată de o familie de sicilieni. În timp ce unele publicaţii susţin că fata a fost salvată dintr-un incendiu în care i-au murit părinţii, altele relatează faptul că Loredana ar fi fost maltratată în căminul de copii în care a locuit.