În timpul dezbaterilor, Oana s-a plâns magistraţilor că jurnaliştii ar asculta pe la uşi, iar instanţa a trimis afară un jandarm, care evident că nu a găsit pe nimeni lipit de intrarea în sala de judecată, aşa cum credea vedeta. După o oră de dezbateri, în care părţile au încercat să plaseze culpa separării în curtea celuilalt, procesul s-a încheiat, iar până la oficializarea divorţului Oanei nu mai este de îndeplinit decât o singură formalitate: aceea ca magistraţii să-şi anunţe decizia, care până la închidera ediţiei nu fusese făcută publică. Acesta nu e singurul proces dintre soţii Shtern. Omul de afaceri ceruse ca partenera sa să nu vândă terenurile de aproape 10 milioane de euro pe care el le-a cumpărat în trecut din bani proprii, dar pe care le-a trecut pe numele nevestei, pentru că legea îi interzicea lui, cetăţean israelian, să deţină pământuri în România. Din fericire pentru vedeta de televiziune, Yoav a pierdut în primă instanţă, aşa că cel puţin provizoriu aceasta deţine în acte proprietăţi însemnate.
foto: Vlad Chirea
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Adevarul.ro
Românii nu mai vor să lase bacșiș. „Nu este responsabilitatea mea, ca și client, să vă subvenționez eu viața”
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor