După participarea la “Vocea României”, Oana a surprins pe toată lumea reuşind să slăbească nu mai puţin de 50 de kilograme în jumătate de an. Având o voinţă de fier, Oana s-a dedicat în totalitate unui regim foarte strict făcând multe sacrificii atât pentru sănătatea ei cât şi pentru o carieră muzicală de succes.
“Am compus din toată inima mea această piesă. Mă reprezintă, ma regăsesc în ea şi cred că foarte multă lume va rezona cu mesajul ei. Am mers cu ideea la bunul meu prieten şi colaborator de o viaţă, Alin Macovei (Dr. Mako), iar acesta m-a asigurat că melodia va fi un succes. Adevărul este că marile succese, ca şi marile caractere, se nasc din dificultăţi şi suferinţă, aşa că sper ca produsul nostru muzical să fie foarte bine primit. Despre Eli pot să spun că este unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care i-am întâlnit, pe lângă faptul că este extrem de talentat”, ne-a declarat Oana Radu.
Aşa arată Oana Radu, după transformarea fabuloasă
Elementul surpriza al acestei piese este reprezentat de apariţia cunoscutului hip-hoper Eli din Timişoara.
“Mi-a plăcut melodia foarte mult încă de la prima ascultare. Deşi nu se încadrează în genul muzical pe care îl abordez de obicei, piesa “Tu” avea acel ceva care m-a făcut să cred în ea şi în faptul că poate avea priză la public. Am considerat că o strofă de hip-hop poate aduce fix condimentul care îi lipsea. În general, dacă îmi place cum sună un cântec, nu mă pot abţine să nu scriu pe creaţia muzicală respectivă. De asemenea, ţin să îi anunţ pe toţi ascultătorii mei că lucrez la noi proiecte şi vor avea parte de multe surprize în curând. Îi voi ţine la curent cu toate noutăţile legate de activitatea mea muzicală, pe pagina mea de facebook – eliofficial”, a declarat şi Eli.
Versurile melodiei au fost scrise de Oana Radu, Alin Macovei şi Eli, producţia muzicală a fost realizată de Alin Macovei, înregistrată în Massive Studio & Dr Mako „Office Studio”, mixingul şi masteringul de Costin Milon la Super Sound Studio, shooting Alexandru Tuturescu (FotoAddict), iar artwork-ul îi aparţine lugojeanului Catalin Cristea (Massy).