După negoiceri îndelungi, Oana Zăvoranu a bătut palma cu Antena 1, pentru show-ul „Dancing With The Stars” şi urmează să semneze în curând şi contractul. Un apropiat de-al artistei a dezvăluit că Oana s-a gândit de 10 ori înainte să accepte propunerea, potrivit ziarulring.ro. Bruneta a ezitat să accepte acest proiect care, timp de cinci luni, i-ar limita viaţa personală.
„Oana va semna cu Antena 1. Reprezentanţii trustului au fost de acord cu toate condiţiile ei, iar din toamnă o vom vedea în competiţia starurilor. I-a fost foarte greu să accepte să facă parte din acest show, deşi în ceea ce priveşte partea financiară va fi plătită cu o sumă colosală. Se pare însă că nu banii au fost motivul pentru care Oana a cerut un răgaz. Ea e o persoană ambiţioasă, nu ar intra într-o competiţie doar de dragul de a intra şi îi era teamă că emisiunea o va bloca din punct de vedere fizic. În cele cinci luni nu va mai avea timp de nimic. Influenţa persoanelor din jur şi negocierile cu Antena 1 au făcut-o să ia o decizie înţeleaptă”, a precizat apropiatul artistei.
 
12_91b236.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro

„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro

Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani
Adevarul.ro
Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro

Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
Observatornews.ro
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI