Libertatea: Ce vă mai amintiţi despre finala Dinamo – Steaua disputată în 1964?
Octavian Popescu: Că a fost un meci extraordinar, cu multe răsturnări de scor. Am condus noi, printr-un gol marcat de mine, apoi ei au intrat la cabine în avantaj. În repriza secundă, am mers cap la cap până la 3-3, după care ne-am distanţat decisiv la 5-3. Ultima reuşită a jocului mi-a aparţinut.
Cum aţi pregătit acest joc?
Noi eram deja campioni şi veneam destul de „obosiţi”, după ce petrecusem la restaurantul MI-ului cucerirea titlului. Dar ne-a mobilizat Pârcălab, când ne-a spus: „Bă, ce credeţi că n-au şi ei generalii lor, care vor neapărat un trofeu? O să ne rupă în finală”. Imediat l-am băgat în şedinţă pe Costică Ştefan, zis „Drace”.
Pentru ce?
Păi „Drace” era renumit pentru că făcea şedinţe de spiritism, aşa ca ne-am strâns vreo cinci în camera lui să-i consultăm şi pe cei plecaţi dintre noi. În drum, am luat de la cantină o pâine neagră rotundă, am tăiat-o pe jumătate şi am înfipt şi apoi am răscucit o cheie în ea. Doi dintre noi ţineam cu câte un deget cheia cu pâinea atârnată de ea, în timp ce Ştefan a invocat duhul tatălui său. A început Costică al nostru să zică, într-un limbaj de lemn: „Tată, sunt fiul tău, Ştefan. Noi jucăm mâine finala Cupei Republicii Populare Române la fotbal cu Steaua. Câştigăm sau nu?”. Răspunsul, prin mişcarea pâinii către dreapta, a ne-a ploştit pe toţi: nu câştigăm!
V-aţi resemnat cu ideea că pierdeţi Cupa?
Ioc. Am cerut să vedem şi scorul cu care mâncăm bătaie. Cum pâinea s-a mişcat de patru ori spre stânga şi de şase ori spre dreapta a ieşit 6-4 pentru Steaua! Popa, titularul postului de fundaş stânga, a aflat şi a vrut să se scoată. La încălzire, de frica lui Creiniceanu, adversarul său direct, s-a dat lovit. A fost înlocuit cu Ivan. Să-l fi văzut la finalul meciului pe Popa cum alerga după „Drace”, strigându-i: „Nenorocitule, ne-ai minţit că pierdem Cupa!”.
Cu cât aţi fost recompensaţi pentru acest succes?
Cu câte 4.000 de lei. Erau, pe atunci, două salarii bune. Cum învinşii luau câte 2.000 de lei, Pârcălab de la noi şi Florică Voinea de la Steaua au făcut un pact: indiferent cine bate, ambii iau câte 3.000 de lei. Noi am câştigat, aşa că Pârcălab i-a dat lui Voinea 1.000 de lei.
Pe cine vedeţi favorită în meciul de acum?
Meciul va fi echilibrat, ambele echipe dorindu-şi foarte mult să salveze sezonul prin cucerirea acestui trofeu. Totuşi, eu o văd favorită pe Steaua. Spun asta pentru că Dinamo a terminat campionatul în genunchi, fiind umilită la Timişoara, în timp ce Steaua a dat, în ultimul timp, semne de revenire.
Caseta
20 iulie 1964
Stadion: „23 August”. Spectatori: 70.000.
Dinamo – Steaua 5-3 (1-2)
Au marcat: O. Popescu (3, 88), Nunweiller IV (53), Pârcălab (60), Frăţilă (73) / Creiniceanu (12), Gh. Constantin (14 pen., 63).
Dinamo: Datcu (85 Uţu) – C. Ştefan, Nunweiller III, Nunweiller IV, D. Ivan – O. Popescu, E. Petru – Pârcalab, Nunweiller VI, Frăţilă, Hajdú. Antrenor: Traian Ionescu.
Steaua: V. Suciu (59 Eremia) – M. Georgescu, Ienei, N. Dumitru, D. Cojocaru – C. Pavlovici, Koszka – S. Avram, Gh. Constantin, Ráksi (66 Fl. Voinea), Creiniceanu. Antrenor: Gheorghe Ola.
Arbitru: Andries van den Leeuwen (Olanda)
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!