Când vine vorba de metodele prin care- i lasă fără bani pe străini, româncele dau dovadă de multă imaginaţie.
Este şi cazul lui Carmen, o tânără de 30 de ani care a reuşit să-l seducă pe unul dintre cei mai mari constructori de orgi bisericeşti din lume. Ea şi Sicco Steendam s-au cunoscut pe internet. Nu au vorbit doar despre sentimente, ci şi despre afaceri.
Fata i-a propus olandezului să cumpere un teren din Călăraşi, despre care ea pretindea că are informaţii că e petrolifer şi e foarte valoros.
Olandez celebru sedus şi păcălit de o româncă din Feteşti“Ea i-a spus că terenul valoarează 75.000 de euro, dar că îl va putea vinde cu 700.000 de euro unei mari companii interesate de afaceri în zonă”, ne-a declarat Gabriel Minea (foto), avocatul olandezului.
Ca totul să pară real, femeia i-a trimis hârtii aparent oficiale şi chitanţe făcute de mână. Carmen i-a cerut alte 45.000 de euro pentru diferite taxe.
Steendam i-a virat imediat. În total, i-a dat aproape 250.000 de euro. La un moment dat însă, femeia nu i-a mai răspuns, iar bărbatul a realizat că a fost păcălit. Atunci acesta s-a hotărât să apeleze la un avocat şi cazul e acum la poliţie.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro

Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro

Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Libertateapentrufemei.ro
Marele actor, surprins cu femeile vieții lui. Soția și fiica au aceeași vârstă, 28 de ani, și sunt superbe! El se luptă cu cancerul, ele îl îngrijesc ca pe un rege
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
Adevarul.ro
Ce scrie Encyclopædia Britannica despre Focul Sfânt de la Ierusalim. „Pretenții de origine miraculoasă”
S-au căsătorit în mare secret în Dubai, iar acum s-au DESPĂRȚIT! Vedeta noastră a făcut primele declarații despre divorțul de soțul ei, după aproape un an de căsnicie: „Părea imposibil pentru noi doi...”
Elle.ro

Se știe că Luminița Anghel a vrut să adopte și o fetiță, dar nu a mai putut. Ce i-a spus un călugăr de la Muntele Athos, chiar înainte ca adopția să nu mai aibă loc. Cuvintele lui au marcat-o pe viață

Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Observatornews.ro
Cine este pompierul înecat în lacul Siriu. Familia nu-şi poate explica tragedia, mai ales că tânărul fusese salvamar pentru o scurtă perioadă
Horoscop 20 aprilie 2025. Scorpionii sunt chemați să dea dovadă de sinceritate maximă față de ei, în toate evaluările pe care le fac astăzi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI