Un lucru e clar: Giulestiul va fi, joi, sub asediu. Va fi stare de razboi. Jandarmi, scuturi si bastoane, caini special antrenati si  gaze lacrimogene. Rapid  – Steaua, un meci istoric pentru Romania, va aduna in tribunele de sub Grand peste 15.000 de suporteri patimasi care vor declansa infernul. O confruntare pe viata si pe moarte intre doua din cele mai numeroase si mai violente galerii din Capitala.


E suficienta o scanteie pentru ca razboiul sa se declanseze. Pentru a nu se repeta macelul de la Constanta, unde s-au dat lupte grele intre suporterii dinamovisti si jandarmi, la Bucuresti vor fi scosi in strada 1.500 de jandarmi, dublu fata de un derby de campionat. Adica un luptator antrenat la zece suporteri! In jurul arenei vor fi plasati 1.000 de jandarmi cu caini sau calare, iar alti 500 vor ocupa pozitii pe traseele galeriilor.


Cu ochii pe teren si dand indicatii catre “11”-le improvizat si din cauza indisponibilitatilor, dar cu mintea la “meciul vietii”, impotriva Rapidului de joi din Cupa UEFA. Asa a trait Cosmin Olaroiu intalnirea de duminica cu Poli Timisoara. Un cutit cu doua taisuri, pe care tehnicianul a stiut insa sa-l foloseasca pe partea ascutita.


La sfarsitul jocului, antrenorul “ros-albastrilor” a comentat atat victoria cu scorul de 2-1 cat si inovatiile din prima “garnitura”. Sunt bucuros pentru rezultat. Din pacate unele accidentari m-au obligat sa trimit pe teren doar jumatate din echipa de baza. A fost dificil pentru ca relatiile de joc nu mai pot fi la fel, dar sunt multumit de cum am jucat. Am considerat insa ca in partida cu Poli Timisoara trebuie sa schimb din jucatori si sa le dau sanse si celorlalti”, a spus Oli, care a subliniat ca partida cu Rapid din prima mansa a Cupei UEFA reprezinta “meciul vietii” pentru Steaua si de aceea a preferat sa foloseasca aceasta “tactica”.


De partea cealalta, Gica Hagi  si-a felicitat fotbalistii, in ciuda infrangerii: “Am avut un inceput mai slab in prima jumatate de ora, cand am primit un gol din faza fixa pe o greseala mare de aparare. Mai avem insa mult de munca. Din punctul meu de vedere, prima repriza a apartinut Stelei, iar cea de-a doua noua. Mai sunt multe etape, iar lupta nu este incheiata”.


Steaua 2 : 1 Poli


Carlos 6
Ogararu 6
E. Baciu 6
Ghionea 6
Nesu 5
Nicolita 7
Radoi 6
Lovin 5
Cristocea 6,5
N. Dica 6,5
Oprita 6,5
Antrenor: Cosmin Olaroiu
Schimbari: N. Dica (65 A. Cristea 5); Cristocea (67 Paraschiv 6); Oprita (76 P. Marin).


M. Popa 5,5
Olah 5
McKain 6
Canu 6
Emeghara 6
Plesan 5
Ov. Petre 6
Simek 5
A Stoica 6
Balace 7
Gluscevic 5
Antrenor: Gica Hagi
Schimbari: Simek (46 Caramarin 6,5); Olah (46 Stanic 6,5); A. Stoica (70 G. Coman 6)


Arbitri: Ionica Serea (Focsani) 7 – Aurel Onita (Constanta) 7; Ioan Onicas (Zalau) 7.


Au marcat: N. Dica (5), Nicolita (22)/ Balace (40).

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
FANATIK.RO
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI