Demisia lui Onicaş din funcţia de director coordonator al Direcţiei Judeţene de Sport Sălaj a fost aprobată pe 1 martie anul acesta , justificarea depunerii acesteia fiind lipsa de timp. Membru PD-L, arbitru de fotbal şi organizator de turnee de minifotbal, tuşierul s-a lăudat, la finalul mandatului său, cu reactivarea Asociaţiei Judeţene Sportul pentru Toţi, cu înfiinţarea Asociaţiei Judeţene de Şah şi a Campionatul Municipal de Volei. Deşi au fost voci care afirmau că nu vrea să fie implicat în controversele legate de funcţia pe care o ocupa sau de acţiunile specifice acesteia, Onicaş a spus că nu are timp de marea sa dragoste, arbitrajul.
4486-279049-onicas2.jpg
Zice că are bani destui

Tuşierul declara atunci, pentru publicaţia Graiul Sălajului : “Ca orice director, primeam 1.700 de lei, la care se adăuga sporul de conducere, 5 la sută, şi sporul de vechime.

Banii nu au nici o legătură cu demisia mea, am o situaţie financiară de care nu mă plâng. Nu vreau să renunţ la arbitraj, vreau să închei la limita de vârstă. Acest lucru nu-l mai pot face după 45 de ani, dar în funcţia de director pot să mai fiu şi la altă vârstă”.

Poate pierde până la 21.360 de lei

Asistentul Onicaş a primit calificativul “slab” din partea observatorului pentru arbitri al meciului Steaua – “U” Craiova, Constantin Ştefan. Onicaş poate fi reţinut de la delegări între patru şi şase etape şi poate pierde, implicit, sumele pe care le-ar fi putut încasa din baremurile de arbitraj, între 14.240 de lei şi 21.360 de lei. Ieri, Ediţie Specială, ziarul patronat de Adrian Mititelu la Craiova, l-a acuzat pe Onicaş că a luat bani de la Steaua: “OnicCA$H, de vise ucigaş”

Povestea „haiducului” Vasile Blidaru, trădat de soția unui camarad: „Agenta a luat măsuri”
Recomandări
Povestea „haiducului” Vasile Blidaru, trădat de soția unui camarad: „Agenta a luat măsuri”

4486-279050-onicas3.jpgSe răzbună pe datornicul Mititelu?

4486-279051-onicas4.jpgDeşi s-a plâns de arbitrajul defavorabil de nenumărate ori în returul campionatului trecut şi la începutul acestei ediţii a Ligii I, patronul Craiovei, Adrian Mititelu (foto dreapta), e acuzat de arbitri şi de observatori că nu le-a dat banii după ce au condus partide ale oltenilor pe teren propriu, în cuantum de aproximativ 100.000 de lei. “Nici unul dintre cei care au condus meciuri ale Craiovei în returul trecut nu şi-a primit banii cuveniţi. Şi Mititelu vrea arbitraje bune? Primeşte ce merită. La câţi bani a plătit pe baremuri, are chiar arbitraje bune”, a spus un “fluieraş” pentru gsp.ro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Libertateapentrufemei.ro
Silvia Dumitrescu, gest uriaș pentru Călin Georgescu, de ziua lui. Ce a făcut solista de față cu toată lumea. Imaginile sunt virale și au stârnit un val de reacții
Riscul ca Europa să nu mai cumpere arme americane: Trump ar putea spune „la dracu cu Europa, ieșim din NATO”| Interviu
Adevarul.ro
Riscul ca Europa să nu mai cumpere arme americane: Trump ar putea spune „la dracu cu Europa, ieșim din NATO”| Interviu
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Observatornews.ro
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Horoscop 29 martie 2025. Peștii sunt invitați să-și evalueze existența și să tragă concluzii despre valoarea pe care a reușit să o aducă în lumea lor
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2025. Peștii sunt invitați să-și evalueze existența și să tragă concluzii despre valoarea pe care a reușit să o aducă în lumea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI