De altfel, acesta a fost şi principalul subiect al discuţiilor de astăzi, dintre primarul sectorului 2, Neculai Onţanu şi Excelenţa Sa, domnul Oystein Hovdkinn, ambasadorul Regatului Norvegiei în România.
Intitulat „Un mediu curat-energie din deşeuri”, proiectul româno – norvegian va beneficia de fonduri materiale ce vor fi asigurate de către ministrul Economiei al acestei ţări, care va veni în România în cursul lunii noiembrie al acestui an pentru semnarea unui Memorandum de finanţare în valoare de 300 de milioane de euro pe două scheme: granturi norvegiene şi granturi SEE.
Cu această ocazie, primarul Neculai Onanu a menţionat că Bucureştiul este o zonă cu probleme din cauza cantităţilor mari de praf care poluează atmosfera, motiv pentru care este interesat de implementarea unor proiecte destinate protejării mediului înconjurător.
Deşeurile electrice şi electrocasnice vor fi colectate gratis
În acest sfârşit de săptămână, Primăria Sectorului 2 organizează o nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice şi electrocasnice de la populaţie, acţiune ce va avea loc sâmbătă, 30 aprilie, între orele 09:00 şi 14:00.
Locuitorii sectorului 2 pot suna la Dispeceratul Supercom – tel. 021.9654, pentru a da informaţii asupra zonei unde trebuie să se deplaseze utilajele de transport pentru a ridica deşeurilor electrice şi electrocasnice.
Edilul sectorului 2 a decis ca în ultima zi de sâmbătă, din fiecare lună, să se colecteze gratuit, de la populaţie, aparatele vechi de care nu mai este nevoie. Ulterior, acestea vor fi predate firmelor de reciclare.
 
Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / A murit o celebră actriță, care a jucat în serialul copilăriei noastre, "Familia Bundy". Paramedicii au găsit-o inconștientă în casă și nu au mai putut face nimic
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
„Mi s-au oferit 20.000 de euro ca să-l promovez pe Călin Georgescu”. Celebra influenceriță face dezvăluiri cu subiect și predicat. Incredibil cum a fost abordată: “Bună ziua, suntem din partea domnului nostru președinte...”. ULUITOR ce a urmat!
Libertateapentrufemei.ro

Canada, tărâmul făgăduinței pentru mulți români. „Munca e atât de multă, încât nu ai ani de viață pentru toate”
Adevarul.ro
Canada, tărâmul făgăduinței pentru mulți români. „Munca e atât de multă, încât nu ai ani de viață pentru toate”
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
Elle.ro
Bucurie mare pentru Ana Bodea și Valentin Butnaru! Actrița și prezentatorul și-au mărit familia. Ce au dezvăluit despre noul lor membru: „Vom avea nevoie de..."
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Unica.ro
„De ce să-mi fie frică de el?... Pentru că e bogat? Nu-mi pasă câți bani are”. Fiica transgender a lui Elon Musk îl face praf pe tatăl ei. Incredibil ce a spus despre el
Nicoleta şi Valentin au murit carbonizaţi în maşină, pe un drum din Buzău. Cei doi soţi erau în divorţ şi aveau împreună un băieţel de nici 3 anişori: "Era gelos"
Observatornews.ro
Nicoleta şi Valentin au murit carbonizaţi în maşină, pe un drum din Buzău. Cei doi soţi erau în divorţ şi aveau împreună un băieţel de nici 3 anişori: "Era gelos"
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2025. Fecioarele vor avea ocazia să facă un pas înainte important în acest proces de adaptare la tot ce se petrece în jurul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI