Este pentru a doua oară când Xander Parish este prezent scena Operei Naţionale Bucureşti în această stagiune, după ce în luna octombrie a anului trecut el a interpretat rolul Armand din lucrarea „Marguerite and Armand” în cadrul spectacolului-triptic „Classical Symphony. Petite Mort. Marguerite and Armand”. Reprezentația din 10 ianuarie, în cadrul spectacolului alcătuit din două lucrări coregrafice „DSCH. The Dream” (muzica de Felix Mendelssohn, coregrafia de Sir Frederisck Ashton), va prilejui, de asemenea, debutul Marinei Minoiu, prim-solistă a Companiei de Balet a Operei Naționale București, în rolul Titania din baletul „The Dream”.
Xander Parish este cunoscut ca fiind primul balerin de origine britanică invitat să facă parte din Compania de Balet a Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg. Din repertoriul său fac parte roluri importante, precum Albrecht din „Giselle”, Siegfried din „Lacul lebedelor”, Romeo din „Romeo şi Julieta”, Contele Vronsky din „Anna Karenina” (versiunea Alexei Ratmansky). A primit mai multe distincții, printre care cele mai recente în cadrul Premiilor Naționale Britanice în Dans (cea mai bună interpretare; anul 2015) și al Premiilor „Taglioni” (cel mai bun dansator; anul 2014).
Lucrarea coregrafică „DSCH” a fost realizată în anul 2008 pentru New York City Ballet pe muzica lui Dmitri Şostakovici (Concertul nr. 2 în Fa major op. 102, compus în anul 1957). Numele baletului provine de la formula „DSCH”, motiv muzical (în notaţia muzicală de provenienţă germană) folosit de compozitor ca o aluzie la numele propriu şi ca o semnătură (acronim al numelui său). Alte montări ale acestui balet au avut loc la Pacific Nortwest Ballet din Seattle, Teatro alla Scala din Milano şi Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.
Baletul într-un act „The Dream” („Visul”), creaţie a coregrafului englez Frederick Ashton, a avut premiera în anul 1964 la Opera din Londra şi este inspirat de piesa „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare.
Foto: Balerinii Xander Parish și Marina Minoiu în „Marguerite and Armand”/ @Opera Națională București, octombrie 2015 (credit: Cristian Lăzărescu)
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!