L-a vizitat şi Cristian Gaţu
“Pasiunea pentru fotografie s-a născut la 14 ani, când am primit primul aparat foto. La un moment dat, mă gândeam să fac din asta o meserie, dar, în cele din urmă, am optat pentru profesia de medic. Fotografia a rămas însă unul din cele mai importante hobby-uri”, spunea Molnar. Ieri, după operaţie, în care i-au fost montate trei bypass-uri lui Emeric Ienei, Molnar le-a asigurat pe soţia şi pe fiica fostului selecţioner că totul s-a încheiat cu succes. Alături de familia Ienei a venit la spital şi Cristian Gaţu. Bun amic cu tehnicianul de 75 de ani, şeful FR de Handbal a ajuns la Cluj-Napoca dimineaţă şi a rămas toată ziua alături de Emeric Ienei.
Medicul, adus cu avionul lui Paszkany
Aflând că Ienei are probleme cardiace şi că doctorul Adrian Molnar, cel mai bun specialist de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, e plecat la un congres la Braşov, Arpad Paszkany s-a mişcat rapid. Patronul clubului CFR Cluj i-a pus la dispoziţia medicului un avion privat, care l-a transportat de urgenţă de la Braşov la Cluj-Napoca. În plus, şeful echipei feroviare, doctorul Iuliu Mureşan, a sunat la Institutul Inimii, pentru a-i asigura lui nea Imi toate condiţiile şi pentru a grăbi intervenţia chirurgicală care era obligatorie.
Angelo Niculescu: „Avea plămâni puternici”
Emeric Ienei (75 de ani) a evoluat timp de 12 ani în marea echipă a CCA (actuala Steaua), între 1957 şi 1969. Angelo Niculescu (90 de ani), fostul selecţioner al României, îşi aminteşte cum era ca jucător şi mai apoi ca antrenor omul care a triumfat în 1986 cu Steaua în Cupa Campionilor Europeni.
“În 1955, selecţionerul Gică Popescu şi eu, în calitate de secund, am organizat un trial la naţională, la care l-am chemat şi pe tânărul Ienei. A concurat cu Alexandru Vasile pentru postul de mijlocaş dreapta şi Ienei a fost alesul. Asta după ce am constatat că era disciplinat, conştiincios, serios şi vrea să progreseze. Nu ne-am înşelat, a progresat mult şi a devenit titular la naţională”, a spus Angelo Niculescu.
Fostul selecţioner a adăugat, făcând referire şi la forma fizică pe care nea Imi o afişează chiar şi la 75 de ani: “Ca jucător, Ienei a excelat la pasa cu latul. Constructiv, tehnic şi precis în transmiterea balonului. Era serios şi ordonat. Era un mijlocaş cu plămâni puternici care, în timpul jocului, nu avea momente de repaus, făcând faza defensivă, dar şi cea ofensivă. Mult peste Nicoliţă, deşi nu alerga cât mijlocaşul”.
Şi Borcea, Lucescu, Dinu şi Becali au avut astfel de probleme
De-a lungul timpului, mai mulţi oameni de fotbal au suferit operaţii pe cord asemănătoare cu aceea la care a fost supus Emeric Ienei. Impresarul Ioan Becali, administratorul delegat de la Dinamo, Cornel Dinu, tehnicianul lui Şahtior, Mircea Lucescu, sau expreşedintele executiv al “câinilor”, Cristian Borcea, au apelat la doctori din cauza problemelor la inimă. În prezent, toţi sunt bine, statistica arătând că peste 85 % dintre pacienţii care au suferit o astfel de operaţie au un risc mai mic pentru infarct miocardic.