Balanţa înclină spre varianta “alt prim-ministru, Boc să rămână doar la partid, iar Guvernul să nu mai fie ombilical legat de pecetea PDL şi de eşecurile de până acum”. Asta se pare că vrea şi Băsescu, dar există riscul netrecerii prin Parlament, mai ales cât timp apele sunt agitate după Congres. Desigur însă există varianta de avarie deja experimentată în 2009, după cenzurarea lui Boc. Anume, dacă alt premier nu ia votul de încredere, menţinerea îndelungată a lui Boc ca interimar. Tot mai secătuită şi cu o populaţie exasperată, strivită de cavalcada preţurilor şi tarifelor, care va fi dublată de alte taxe locale percepute de primării spre a suplini fondurile pe care nu le primesc de la Guvern, ţara va fi “condusă” printr-un nou val de ordonanţe de urgenţă. Cu o evaziune fiscală uriaşă, pe care nu poate sau nu vrea s-o juguleze, cu o contrabandă care doar proştii cred că a fost reperată de bâlciul din vămi, Executivul – vin alegerile locale şi parlamentare – va stoarce bani şi din piatră.
Aş pune pariu că, spre a nu înfuria prea mult electoratul, se va apela şi la împrumuturile din Acordul “preventiv” cu FMI. Că în 2013 vine potopul rambursării datoriilor, nu contează: e după alegeri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro