Staţiunea e plină, artiştii au fost tocmiţi şi au răspuns invitaţiei, ceva zăpadă este pentru o coborâre, două, fie şi cu săniuţa.
Organizatorii sunt însă cu ochii pe prognozele meteo pe care le consultă la fiecare oră deoarece vremea este destul de caldă, iar zăpada – ingredientul principal al distracţiei pe pârtie – nu trebuie să lipsească.
Acesta este primul dintre cele trei week-enduri în care Serbările Zăpezii vor fi organizate la Vatra Dornei. Musafirii staţiunii îşi vor putea etala calităţile de dansatori în discotecile deschise în aer liber sau se vor putea delecta cu muzică populară şi dance în spectacole organizate la baza pârtiei de Primăria Vatra Dornei. În plus, îndrăgostiţilor care au optat pentru o mini-vacanţă la Vatra Dornei le-au fost pregătite surprize care vor purta marca Valentines Day. Marele of al organizatorilor este acela că nu prea este zăpadă aşa cum ar fi trebuit să fie în această perioadă a anului. Toţi stau cu ochii lipiţi de site-urile de specialitate pentru a fi la curent cu orice schimbare a vremii.
„Staţiunea e plină-ochi. Toate cele 5.000 de locuri de cazare au fost ocupate cu mult timp înainte. Pe pârtie e un strat de zăpadă pentru o coborâre-două, pentru un săniuş, dar nu pentru concursuri, aşa cum ne-am fi dorit. La 40 de kilometri de noi ninge, aşa că stăm cu ochii pe prognoza meteo şi sperăm că zăpada va veni şi la noi. Aici, vremea e schimbătoare şi într-o noapte se pot aşeza lejer 30 de centimetri pe pârtie. Oricum, nu miroase a primăvară”, ne-a declarat Liviu Cepoi, unul dintre proprietarii cabanelor din zonă, implicat în organizarea evenimentului.
 
Foto: Radio Dorna
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?”  Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
FANATIK.RO
Bugetarii nu vor mai avea liber în această zi, anul viitor. Care este calendarul zilelor libere din 2025
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Reacţia unui bătrânel francez, invitat la o cină colectivă în Bistriţa. Localnicii au adus de acasă ce aveau mai bun şi au mâncat împreună
Observatornews.ro
Reacţia unui bătrânel francez, invitat la o cină colectivă în Bistriţa. Localnicii au adus de acasă ce aveau mai bun şi au mâncat împreună
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 29 decembrie 2024. Racii au învățat multe despre ei și despre cum se construiesc șansele de a crește pe toate planurile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI