Şeful Poliţiei Petrila, Ovidiu Zaharie, deţine o frumoasă colecţie de maşini de epocă, pe care o etalează cu fiecare ocazie, spre încântarea altor pasionaţi.
“Maşinile pe care le achiziţionez le cumpăr cu sume care încep de la câteva sute de lei şi până la maximum 200 de euro. Financiar nu-mi permit mai mult, aşa că le iau în stare proastă şi apoi le recondiţionez. Îmi suflec mâinile şi lucrez alături de prietenii mei la ele, să le recondiţionăm, iar procesul durează până la doi ani pentru o singură maşină. Pasiunea este moştenită de la părinţii mei, pentru că am trăit cu automobile de când m-am născut”, a mărturisit Ovidiu Zaharie.
În acest moment, poliţistul are în garaje 17 maşini, iar colecţia urmează să se mărească, deşi îi promite tot timpul soţiei că se va opri.
Cea mai veche maşină pe care o are în colecţie este un Opel Olimpia Rekord de 60 de ani, însă maşina care este cel mai aproape de sufletul comandantului este una de producţie românească. Este vorba de un IMS, strămoşul mult mai actualului Aro.
Cu IMS-ul fabricat în 1968, a urcat până în vârful Parângului şi este prima maşină 4×4 produsă în România, iar în anii 70, un astfel de model a participat la Raliul Paris-Dakar, pe care l-a şi câştigat.
Mama sa a fost prima şoferiţă din Valea Jiului
Doar apropiaţii lui Ovidiu Zaharie ştiu că mama sa, Sofia (72 de ani), a fost cea care i-a stârnit pasiunea pentru maşini. Femeia, de profesie economistă, a fost prima şoferiţă cu acte în regulă din Valea Jiului.
“În 1966 am obţinut permisul auto, la 24 de ani. În Petrila, am fost singurii care am avut maşină, un Mercedes din 1938 şi apoi un Moskvici 407. Încă mai am permisul şi mai conduc, iar până acum am făcut 1.600.000 de kilometri. Am avut boala vitezei, aşa că fiul meu are pe cine să moştenească”, spune Sofia Zaharie, mama poliţistului.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro