Pacientul Ion Adrian Falcoe (32 de ani) suferă de tuberculoză şi era internat în spital de aproape patru ani de zile, scrie gorj-domino.com. Medicii au ajuns, zilele trecute, la capătul răbdării cu el, pentru că acesta era scandalagiu şi tot timpul agresa verbal personalul medical.
Ba mai mult, bărbatul dispărea deseori din spital şi se întorcea beat, deşi tratamentul pe care îl urmeaz[ îi interzice cu stricteţe consumul de băuturi alcoolice. Astfel, conducerea spitalului a hotârât ca pacientului să i se facă ieşirea disciplinară din spital, urmând să fie tratat la altă unitate medicală. Numai că Falcoe nici nu a vrut să audă de aşa ceva. S-a baricadat în salon şi a spus că nu pleacă nicăieri.
Personalul medical l-a ameninţat că sună la poliţie, însă, când s-au întors medicii, bărbatul dispăruse din salonul în care rămăseseră însă toate bunurile lui. ”O să chemăm poliția, dacă, după ce se va întoarce, nu va vrea să plece. Nu putem să-i punem în pericol pe ceilalți pacienți și pe cadrele medicale”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului «Tudor Vladimirescu», citat de gorj-domino.com.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
Știrileprotv.ro
Cele două condiții puse de Putin pentru încetarea focului în Ucraina. Teritoriile pe care le vrea liderul de la Kremlin
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Județul din România în care tinerii nu mai vor să trăiască. S-a depopulat masiv, speranța de viață e mică, nu sunt multe locuri de muncă
FANATIK.RO

„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO

Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro

'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Observatornews.ro
Mașină de lux căutată în Franța, găsită în Portul Constanța. Bolidul de 350.000 de lei urma să fie trimis în Turcia
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI