Sute de ore au petrecut poliţiştii urmărind imaginile de pe camerele de supraveghere şi ascultând mărturiile a sute de indivizi care ar fi putut s-o atace pe Gabriela Dorgai. De la boschetari care-şi făceau veacul prin zonă, de la infractori care se bucuraseră, după ani buni, de libertate şi până la agresori sexuali periculoşi, obsedaţi de plăceri interzise, toţi au trecut prin birourile anchetatorilor, care i-au amprentat şi fotografiat. Nici unul dintre posibilii suspecţi nu s-a potrivit însă cu portretul -robot creionat de criminalişti. “Rând pe rând, am eliminat pistele pe care le aveam. De vreun boschetar care s-o fi atacat-o pentru jaf nu putem vorbi acum. Cel mai probabil, ipoteza unui obsedat sexual care a vrut să profite de ea e singura care rămâne în picioare. Pe imagini nu se vede foarte clar chipul individului, pentru că avea pe cap trasă o glugă”, ne-au declarat surse judiciare. Probele strânse de la locul crimei au fost introduse în aplicaţiile informatice ale Poliţiei, iar ori de câte ori vreun individ dubios cade în mâinile poliţiştilor, este verificat la sânge.
Violată şi strangulată
Pe 10 noiembrie 2014, trupul Gabrielei Dorgai a fost găsit fără suflare pe malul Someşului, dezbrăcat de la brâu în jos. Legiştii au stabilit că actriţa ce juca pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare a fost violată şi strangulată de un individ care acum parcă a intrat în pământ.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro