Păun a făcut foarte rapid pasul de statutul de mărunt spărgător de apartamente, la cel de criminal cu sânge rece care a fost în stare să ia viaţa unui om pentru doar câţiva lei. După ce, în mai multe rânduri, a intrat prin casele vecinilor din cartier, de unde a luat aparatură electronică (un televizor tip plasmă, o combină muzicală), ceva mărunţiş (11 lei), patru covoare, trei baterii santare şi un lampadar, individul şi-a zis că e timpul pentru ceva mai serios. Aşa se face că, a ochit casa unei cerşetoare care locuia singură într-un apartament din Bucureşti. În toul nopţii, banditul a dat buzna peste o femeia despre care ştia că pune la saltea banii obţinuţi peste zi din mila oamenilor. Numai că biata cerşetoare l-a simţit pe hoţ când i-a intrat în dormitor, pe geam, şi a încercat să-l facă să renunţe la a o mai jefui. Fără să îşi dea seama, femeia s-a transformat în victimă sigură când i-a ieşit în cale lui Păun care, orbit de furie că a fost demascat, s-a năpustit asupra ei. Individul a lovit-o cu atâta putere cu o bâtă încât fiecare os al capului cerşetoarei a fost complet zdrobit, iar femeia s-a stins în urma cruntei bătăi încasate.
Acum, după ce procurorii de la Parchetul Bucureşti au finalizat cercetările, dosarul penal întocmit asasinului a ajuns pe masa judecătorilor. În procesul care va începe curând, magistraţii vor decide soarta criminalului care a omorât-o în bătaie pe cerşetoare, până mai acum o jumătate de an o prezenţă obişnuită în zona pieţelor Amzei-Romana- Lahovary, din Capitală.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a59e922fdde135524823b745b172b09b.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7e6df8bc8a6c9519ce0b795ef1124f96.jpg)
![Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_bf0a2ebc8c415dbd62f0ce792660b75b.jpg)