Ale cărui ordonanţe de urgenţă, uzurpând locul proiectelor de legi, le-a bifat pe nemestecate. A cărui angajare abuzivă a răspunderii, impunând legi la pachet, a acceptat-o. Controlul asupra Guvernului prin comisii parlamentare a căzut şi el în ridicol – cum e cazul Udrea – membrii Cabinetului Boc tratând cu dispreţ demersurile celei mai importante instituţii democratice. Profunda criză economică n-a constituit obiectul unei analize serioase a aleşilor.
Actuala sesiune nu se prefigurează altfel. Premierul Boc se pregăteşte să impună iar pachete de lege (salarizarea unitară, educaţia) prin angajarea, mâine, a răspunderii pe marginea unor proiecte încropite şi nefundamentate pe studii de impact realiste.
Proiecte care oricum nu vor face decât să bulverseze şi mai rău domeniile respective, fără efectul practic rapid cerut de criză. Parlamentarii ar trebui să se decidă. Ori îşi intră în atribuţii, ori îşi reduc drastic şi numărul, şi privilegiile, rămânând, cum se şi complac, pur decorativi. Un palavrament costisitor e, acum, un lux.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro