Dacă moţiunea de azi trece, urmarea firească este căderea guvernului condus de Emil Boc şi blocarea măsurilor anticriză ale acestuia. Astfel, legea care prevede micşorarea salariilor bugetarilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% nu va mai intra în vigoare. Formarea unui nou guvern ar putea dura destul de mult. Conform legii, preşedintele Băsescu trebuie să nominalizeze în termen de 10 zile un nou premier, care să-şi formeze o echipă guvernamentală. Această nouă echipă are nevoie de votul Parlamentului, pentru a fi învestită.
Dacă prima nominalizare a preşedintelui nu trece de Parlament, urmează o alta. În cazul în care nici a doua variantă nu e agreată, se poate ajunge la alegeri anticipate. Din punct de vedere economic, dacă noul guvern nu va fi numit într- un timp foarte scurt şi nu va veni cu măsuri anticriză rapide, există riscul ca econo- mia României să se afunde şi mai tare. În situaţia în care nu se reduc cheltuielile pentru atingerea deficitului bugetar de 6,8% convenit cu Fondul Monetar Internaţional, acordul cu această instituţie va fi anulat şi banii din împrumuturile externe nu vor mai veni.
Părerea specialiştilor
Iosif Boda: «Riscăm să nu mai primim banii de la FMI»
“În cazul în care ar cădea guvernul în urma moţiunii, riscăm să nu mai primim celelalte tranşe din împrumut de la FMI. Totodată, s-ar crea o stare de incertitudine pentru investitorii străini care ar dori să vină în România”, a afirmat politologul Iosif Boda.
Liviu Voinea: «Măsurile anticriză nu se mai aplică»
“Dacă trece moţiunea, nu se vor mai aplica deja celebrele măsuri anticriză, de reducere a pensiilor şi a salariilor. Totuşi, în caz contrar, există mari şanse să fie inventate altele, mai nasoale chiar!”, a spus Liviu Voinea, preşedintele Grupului de Economie Aplicată.
Moneda naţională, în picaj
O eventuală cădere a guvernului Boc ar putea cauza o criză majoră şi o prăbuşire a pieţelor financiare, sunt de părere analiştii internaţionali, citaţi de agenţia Reuters. Aceştia precizează că, din cauza nesigu- ranţei privind reuşita implementării mă- surilor de austeritate, leul a pierdut deja în ultimele două săptămâni. Deprecierea s-ar accentua şi investitorii străini ar rămâne departe de ţara noastră, iar Bursa s-ar prăbuşi.
236 de parlamentari trebuie să voteze pentru căderea guvernului
Moţiunea de cenzură iniţiată de alianţa PSD+PC, intitulată “Opriţi genocidul social”, va fi dezbătută şi votată azi în Parlament. Opoziţia are, în acest moment, 213 parlamentari. Pentru a fi adoptată, această moţiune are nevoie de votul a 236 de parlamentari. Alături de UDMR şi de independenţi, PD-L-ul are 253 de deputaţi şi senatori. Preşedintele PSD, Victor Ponta, susţine că Opoziţia mai are nevoie de circa 20-21 de voturi pentru a adopta moţiunea şi a demite guvernul Boc.
Dacă moţiunea nu trece
Dacă moţiunea nu trece, guvernul Boc rămâne stăpân peste Palatul Victoria. Asta înseamnă că toate măsurile anticriză vor intra în vigoare în cel mai scurt timp. Pensionarii vor rămâne fără 15% din pensie, iar bugetarii vor avea salariile mai mici cu 25%. Vom primi şi următoarea tranşă din împrumutul de la FMI, dar specialiştii susţin că aceşti bani nu sunt suficienţi pentru ca problemele României să fie rezolvate. Unii membri ai guvernului afirmă că există posibilitatea ca, în următoarea perioadă, să crească şi impozitele, şi taxele pentru a face rost de bani pentru bugetul ţării.
Chiar dacă Boc rămâne premier, la ora actuală, se vorbeşte tot mai mult despre o posibilă remaniere guvernamentală, ca o “ajustare” care să dea poporului un semn de schimbare. Chiar şi aşa, nu vom scăpa de măsurile economice extrem de dure.
Părerea specialiştilor
Bogdan Teodorescu: «Sunt sceptic» “Sunt sceptic în ceea ce priveşte trecerea moţiunii. În vară însă, se va proceda la o remaniere a unor miniştri, dar fără ca premierul să fie schimbat, pentru a nu fi nevoie de votul de învestitură al Parlamentului”, a spus analistul politic Bogdan Teodorescu.
Ilie Şerbănescu: «Alt guvern ar lua aceleaşi măsuri»
“Mie nu îmi micşorează Boc pensia, ci acest lucru se întâmplă pentru că nu mai poate fi susţinută de Fondul de Pensii. Şi, oricum, la această măsură ar ajunge şi un alt guvern”, a spus analistul economic Ilie Şerbănescu.
20.000 de sindicalişti vor fi la Palatul Parlamentului
Cinci confederaţii sindicale vor organiza, azi, în ziua votului asupra moţiunii de cenzură, între orele 9.00 şi 16.00, un miting de protest la Palatul Parlamentului la care sunt aşteptate să participe 20.000 de persoane. Sindicaliştii speră să-i convingă pe parlamentari să voteze pentru moţiune şi împotriva guvernului.
Ce spun românii: „Nu ştiu ce ar putea să îndrepte răul făcut”
– Mariana Constantin, 45 de ani, bonă: “Ar fi bine să se schimbe şi năravul politicienilor. Însă nu ştiu ce s-ar putea face ca să se îndrepte răul făcut”.
– Marius Burcea, 21 de ani, funcţionar: “Nu ştiu cât de bună ar fi căderea lui Boc. Ar fi foarte costisitor ca acum să se schimbe guvernul”.
– Silviu Postolea, 32 de ani, prestator servicii: “Să ne lase Boc! Să-şi vadă de-ale lui. Ar fi bine ca în guvern să fie reprezentanţi de la fiecare partid”.
– Cosmin Igor, 43 de ani, inginer: “E o idee bună înlăturarea lui Boc. Însă nu mă pot gândi la o soluţie. Nu ştiu ce se poate face în situaţia în care ne aflăm”.
– Teodora Stănescu, 70 de ani, pensionară: Eu mi-aş dori să pice nu doar guvernul, ci toţi, cu vârf cu tot! Mai grav e că se vor cheltui şi mai mulţi bani”.
– Lucia Snagovan, 20 de ani, studentă: “Mi-aş dori să pice guvernul! Noi, studenţii, suntem foarte supăraţi. Nu mai poţi găsi nici un loc de muncă decent!”.