Abia a scăpat de ghipsul care o încurca în mânuirea arcuşului şi a plecat într-o vacanţă în munţii Dolomiţi împreună cu Andreea Runceanu şi cu mai mulţi prieteni. Cântăreaţa nu a rezistat tentaţiei şi s-a aventurat pe pârtia de schi, deşi nu mai făcuse asta niciodată.
A doua zi s-a înscris la cursuri de schi şi după câteva zile a încercat şi placa de snowboard. Norocul a fost de partea ei, iar căzăturile inerente oricărui începător nu i-au afectat mâna deja ruptă.
“Din fericire, am avut noroc şi m-am întors teafără. Andreea a răsuflat uşurată, mai ales că avem în agendă multe concerte şi chiar nunţi în această primăvară. Gaşca m-a botezat deja «Kamikaze»”, a povestit Patricia pentru Libertatea.
Știrileprotv.ro
Va fi înființat cel mai mic stat din lume. Se va afla la doar câteva sute de kilometri distanță de România
Viva.ro
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
FANATIK.RO
Animalul care poate să hiberneze 3 ani de zile. Nu are auz, dar are un simț al mirosului foarte dezvoltat
GSP.RO
Gigi Becali a făcut praf un jucător, apoi s-a răzgândit și a criticat arbitrajul » Ce arată imaginile de la cel mai încins moment al jocului
FANATIK.RO
Alimentul delicios dar care afectează creierul. E considerat unul dintre cele mai dăunătoare și creează dependență
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Observatornews.ro
Cu cât vine ANAF un Golf din 2004 cu numărul "FBI"
HOROSCOP
Horoscop 23 septembrie 2024. Săgetătorii sunt invitați la profunzime, așa s-ar putea rezuma tendința care îi vizează în mod direct