Românii cu experienţa a zeci de ani trăiţi în Occident sunt interesaţi de afaceri în domeniul turismului, al construcţiilor sau al agriculturii. Nu puţini sunt şi aceia care vor să investească în cursuri de calificare ale celor care vor lucra în firmele lor sau în achiziţionarea de utilaje de mare tonaj. „Sute de români din străinătate se întorc acasă pentru a demara proiecte finanţate de Uniunea Europeană.Deja avem un număr important de conaţionali din Italia, Spania, Marea Britanie şi Grecia, care au depus proiecte câştigătoare şi beneficiază de fonduri europene. În calitate de preşedinte PDL Diaspora am solicitat ministerelor de resort trimiterea de specialişti la misiunile României din străinătate pentru organizarea unor sesiuni informative dedicate cetăţenilor români în vederea familiarizării acestora cu situaţia proiectelor şi a sumelor pe care le pot accesa. În acest fel atingem două puncte importante: pe de o parte repatrierea românilor, proiect la care lucrez din 2008, şi pe de altă parte crearea de noi locuri de muncă, prin implementarea proiectelor cu bani europeni” a declarat William Brînză, preşedintele PDL Diaspora, în cadrul primei conferinţe organizate pe tema fondurilor europene accesate de românii din străinătate.
În cadrul aceloraşi dezbateri, desfăşurate la sediul PDL Diaspora şi prezidate de deputatul William Brînză, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării au anunţat că în perioada 2014-2020 vor fi alocate fonduri pentru îmbunătăţirea, din punct de vedere social, a regiunilor mai puţin dezvoltate. De asemenea programele axate pe cooperarea transfrontalieră, cu accent pe integrarea rromilor, beneficiază de o atenţie specială.
Cu această ocazie a fost prezentat şi proiectul „infochioşcurile”, în care s-a implicat şi noul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu. Potrivit deputatului Brînză, infochioşcurile” reprezintă un proiect de anvergură prin intermediul căruia românii din afara graniţelor ţării vor avea acces gratuit la informaţiile de interes public. „Pentru început, proiectul va fi implementat în Spania, Italia şi Franţa, infochioşcurile urmând a fi amplasate în zona de proximitate a misiunilor diplomatice ale României. El va demara cel mai târziu în această toamnă şi va oferi informaţii din legislaţia muncii, informaţii importante pentru ca românii să işi găsească mai uşor un loc de muncă în străinătate, dar si pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile pe care le au în statul adoptiv”, a declarat preşedintele PDL Diaspora, William Brînză.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro