Antal Alfred, singurul vinovat?

Pentru familia Marinescu, surpriza a apărut în momentul în care, lecturând foile oficiale, postate pe site-ul federaţiei de la Budapesta (www.icehockey.hu), a remarcat prezenţa în lot a lui Gereb Istvan şi Molnar Akos, doi dintre colegii care l-au altoit la duşuri, cu prosoape ude, pe întuneric, pe Cosmin, la 1 decembrie, pentru că “a avut tupeul să le ceară să vorbească româneşte”. Pe 20 decembrie, ISK Miercurea- Ciuc a pierdut cu 0-7 în faţa lui Sapa Fehervar, iar pe 22 a cedat cu 2-3 cu Ujpesti. În ambele jocuri, Gereb şi Molnar au fost folosiţi în prima linie de cinci, de obicei cea mai bună formulă la o echipă de hochei pe gheaţă.
A fost un cadou otrăvit de Crăciun pentru Marinescu, copil picat la mijloc într-un conflict etnic fără rost. Ieri, nu au putut fi contactaţi nici oficiali ai federaţiei, nici ai COSR. Singura explicaţie e că Antal Alfred, care nu mai apare în lot, să fi fost socotit singurul vinovat! Rămâne să ne lămurim zilele următoare.
 


 

Timaru s-a retras de la naţională din cauza ungurilor din lot: «Toţi strigau “Hai, Ţinutul Secuiesc” înaintea jocurilor»!

Extrema Ioan Timaru (37 de ani) a fost cel mai bun jucător de la Steaua, care a învins, joi seară, pe Corona Braşov, 4-3 în finala Cupei României. E al 32-lea trofeu din istoria “militarilor”, care deţin şi recordul mondial de titluri de campioni la hochei pe gheaţă, 40!

Au ruginit echipamentele la Centrala de la Iernut, Mureș, un proiect de 268 de milioane de euro care trebuia să fie gata în 2020
Recomandări
Au ruginit echipamentele la Centrala de la Iernut, Mureș, un proiect de 268 de milioane de euro care trebuia să fie gata în 2020

Timaru, care e născut la Bălan (Harghita) a obţinut în carieră 15 titluri şi 17 Cupe cu Steaua. Între 1989 şi 2010 a jucat la naţională. Deşi are 37 de ani, persoane din hochei susţin că ar mai fi putut ajuta şi azi echipa tricoloră. “S-a retras anul trecut, dar face faţă şi acum! Steaua a evoluat cu determinare în Cupă, să arate că nu doar maghiarii joacă în ţara asta! Ca şi ciucanii, Braşovul are numai etnici maghiari în lot”, a povestit un prieten al sportivului, care a continuat: “Ştiţi de ce s-a retras anul trecut? Înaintea unui meci, când jucătorii se strâng în jurul portarului, că să se încurajeze, Nelu s-a trezit că doar el strigă «Hai, România! ». Ăilaţi urlau toţi «Hajra, Szekelyfold» (n.r. – «Hai, Ţinutul Secuiesc »”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Știrileprotv.ro
9 mașini pe care un mecanic auto spune că nu le-ar cumpăra niciodată: ”Costul reparațiilor este mult mai mare”
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Ele sunt cele trei zodii care au noroc la bani după 3 octombrie. Viața lor se poate schimba, apar oportunități uriașe
FANATIK.RO
Ele sunt cele trei zodii care au noroc la bani după 3 octombrie. Viața lor se poate schimba, apar oportunități uriașe
De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
GSP.RO
De ce nu iese niciodată la restaurant Iuliana Pepene: „Știți ce mi-am dat seama?!”
Județul care poate deveni inima turismului din România. Are obiective unice în lume, peisaje superbe, tradiții, ospitalitate și mâncare deosebit de bună
FANATIK.RO
Județul care poate deveni inima turismului din România. Are obiective unice în lume, peisaje superbe, tradiții, ospitalitate și mâncare deosebit de bună
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro
Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar". Campusul privat, o opţiune costisitoare
Observatornews.ro
Noul an universitar. Cât au scos părinţii din buzunar pentru dotarea camerelor de cămin la stat: "Este doar strictul necesar". Campusul privat, o opţiune costisitoare
Horoscop 29 septembrie 2024. Capricornii au de luat decizii importante, iar ziua de azi îi poate ajuta să creeze o bază pentru a lua decizii bune
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2024. Capricornii au de luat decizii importante, iar ziua de azi îi poate ajuta să creeze o bază pentru a lua decizii bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI