Femeia bolnavă de cancer la stomac, mamă a cinci copii, ar avea dreptul la o mică pensie, însă nu o poate primi din cauza birocraţiei: prea slăbită ca să se poată ridica din pat, suceveanca nu s-a putut prezenta în persoană în faţa comisiei de specialitate de la nivelul Consiliului Judeţean, pentru evaluarea dosarului.
Soţul ei, Gheorghe, a bătut de mai multe ori drumul de peste 100 de kilometri până la Suceava încercând să explice situaţia, însă nu a fost acceptat ca reprezentant. Astfel, pentru că bărbatul e nevoit să stea în permanenţă în preajma ei ca să o ajute, întreaga familie trăieşte doar din alocaţiile copiilor.
“Acum două luni mi-au spus doctorii că am cancer. Mi-au scos o mare parte din stomac şi acum aştept să fac chimioterapie. A venit totul aşa, deodată, ca o lovitură. Acum sunt neputincioasă cum mă vedeţi şi trăim din mila oamenilor buni din sat”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Floarea Bodnar. Şi reprezentanţii primăriei i-au întins familiei greu încercate o mână de ajutor, alocând 1.000 de lei din buget pentru cele necesare.
Cei ce doresc să se alăture efortului de susţinere au la dispoziţie, pentru donaţii în lei, contul RO07RZBR 0000 0600 1687 5745, iar pentru donaţii în euro se poate folosi contul RO07RZBR 0000 0600 1687 5746, cod SWIFT RZBRROBU, conturi deschise pe numele Bodnar Gheorghe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro