Abia reuşea să-şi pună mănuşile

Conform datelor deţinute de Colegiul Medicilor din Irlanda, în cele 10 zile în care a activat în spitalul de copii, Mihai Anton a demonstrat mari dificultăţi de înţelegere a instrucţiunilor medicale şi a analizelor pe care ar fi trebuit să le recomande pacienţilor, a avut o conduită medicală necorespunzătoare şi chiar “s-a dovedit incapabil să-şi pună mănuşile chirurgicale”. Aceleaşi informaţii arată că pediatrul din Iaşi refuza să-şi consulte pacienţii postoperator, nu era în stare să completeze corect o foaie de observaţie şi, în repetate rânduri, “a contaminat mediul steril”. Pentru a răspunde acuzaţiilor, medicul român ar fi trebuit să se prezinte, ieri dimineaţă, în faţa Colegiului Medicilor din Dublin.

Face gărzi la Iaşi

Angajat pe 14 ianuarie 2013 la Dublin, în urma unui interviu telefonic şi suspendat după doar 10 zile, Anton figureză acum în echipa medicală a Spitalului de Copii Sfânta Maria din Iaşi, unde s-a reîntors după isprăvile din Irlanda. Marţi seară, doctorul a fost de gardă în secţia Ortopedie.

Acuzat că a nenorocit un copil

Pediatrul ortoped care practică medicina cu picioarele
Dacă în Irlanda autorităţile s-au alertat înaintea producerii unei tragedii, în România s-a întâmplat pe dos. În 2005, Mihai Anton a fost acuzat că a nenorocit un băieţel de 5 ani, ajuns la spital cu ruptură de femur. Potrivit familiei lui Andrei Bădărău (acum în vârstă de 14 ani), fără a-i face radiografie, doctorul i-a pus băiatului piciorul în ghips de trei ori şi l-a operat, deşi nu avea acest drept ca rezident, lăsându-l infirm în urma complicaţiilor. Piciorul copilului a fost salvat de la amputare la Bucureşti, în timp ce Colegiul Medicilor nu i-a găsit atunci medicului nici o vină.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI