Cei 50 de lei se plătesc din 23 ianuarie
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a dat asigurări că a luat măsurile necesare pentru ca plata noului cuantum majorat al indemnizaţiei să se poată face începând cu 23 ianuarie şi până la finalul lunii.
Concret, diferenţele cuvenite beneficiarilor de indemnizaţie socială (cei 50 de lei în plus) vor fi plătite “în mod centralizat, odată cu cea de-a doua tranşă de plată a unor drepturi, respectiv plata drepturilor restante” – au comunicat reprezentanţii CNPP. Iar banii vor veni, de la casele de pensii, prin intermediul S.C. Poşta Română S.A. şi al băncilor partenere.
Cine beneficiază de această formă de ajutor social
Pentru a obţine indemnizaţia socială pentru pensionari, trebuie îndeplinite anumite condiţii, stabilite la nivelul Ministerului Muncii:
- persoana în cauză să aibă calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, indiferent de data înscrierii la pensie
- să aibă domiciliul în România
- nivelul cuantumului pensiei cuvenite/ aflate în plată să se situeze sub 400 de lei.
Ce venituri din pensii se cumulează
Într-o situaţie aparte se află pensionarii care beneficiază de:
- drepturi de pensie din sistemul public, cumulate cu drepturi de pensie din sisteme neintegrate sistemului public (sistemele neintegrate sunt cele care colectează separat contribuţii şi acordă drepturi de pensii; de exemplu: sistemul de asigurări sociale al avocaţilor şi cel al cultelor recunoscute de lege).
- drepturi de pensie din sistemul public, cumulate cu drepturi stabilite în baza unor legi speciale (drepturi acordate persoanelor persecutate din motive politice sau deportate în străinătate, indemnizaţia acordată veteranilor de război, ajutorul acordat pentru soţul supravieţuitor). În cazurile amintite, la acordarea indemnizaţiei sociale pentru pensionari se are în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor veniturilor.