Celebrul artist şi soţia lui şi-au petrecut weekendul trecut la mare, fără copii, ca pe vremea când nu aveau responsabilităţi, ci doar chef de distracţie.
Însă, în mod evident, de atunci, ceva s-a schimbat şi relaţia lor nu mai merge strună. Raluca şi Pepe au ales să petreacă alături de gaşca lor într- un club din Mamaia şi, aşa cum se cade unui artist de nivelul latino-loverului, au rezervat o masă în sectorul VIP al localului.
Deşi se anunţa o seară excelentă, chiar înainte de a porni către club, între cei doi s-a iscat o ceartă pe motive numai de ei ştiute. Martorii spun că discuţia de la hotel s-a purtat pe ton ridicat şi altercaţia nu s-a stins atunci şi acolo. Mărturie a stat starea de spirit a Ralucăi, bruneta având chef de orice, numai de distracţie nu.
Şi-a ignorat nevasta
Au ajuns în local comportându-se distant şi şi-au văzut fiecare de ale lui. În timp ce ea, cunoscută pentru pofta de dans, a stat toată noaptea pe canapea bosumflată, alături de amicele sale, soţul a băut, a dansat şi s-a distrat cât a încăput, fără să interacţioneze cu nevasta sau să dea vreun semn că-i pasă că nu e în apele ei.
La capătul unei nopţi ratate din punctul ei de vedere, Raluca a decis să pună piciorul în prag şi aproape l-a târât pe Pepe cel euforic înapoi la hotel. Nu încăpea nici o îndoială că, dacă ar fi fost după el, artistul nu s-ar fi dat dus la somn pentru nimic în lume, mai ales că gaşca se mărise şi cu câţiva prieteni de-ai săi din Constanţa.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ce9d05539981582253da338357b50e67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5f5cfa00e36b7a2bb7cfb183abba81a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0622b06780cd6258c53c2a2338bae9b3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c9eccf56f73bce8f68e29f9ea7912bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac7ff706c5950e6780ff9b1ced92c610.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d334cd5129285202ce4ac706df09f247.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1a729232821b9b6f0f243e9f956ad485.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3eaa0cb4e64a01a2e8ddf330f4941408.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_0cd40fb84fcb1ace6df533c85acd9c9b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_7de14305ee6ed4c5b6d0ebb0bea0ee40.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6b1ce88bbae6899943a0ca31c637fc01.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8c688642b120dfed3a4e06a2005f6198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_8bd8f0700d7b5852d4b31eba317eb385.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_adcdd9251e7eb47fd302443f977a5902.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e85a75ced5fb530a61f2ccf2422bf335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_ad23bc11df4b7ed73db635548fc05301.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_30652e3a47cc054b3653e590e3856a50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_aca88d3b21146571ce25fd04c6f9f0cf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_07f9ab5dfafb98985edb63540fa52709.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c989490fa730f190dda9761d45bb7b9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_31ef901cbee20cabd234303a47cefcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b9b8fcd915d7240926002777f60d2f17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_b15e3ad9d2a7d0c86d31bd943b96ed80.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.