Zone protejate

Pentru unele zone declarate de “protecţie” sau “refacere biologică” pescuitul este interzis pe tot parcursul anului. Exemple de astfel de zone sunt: Dunărea Veche, Lacul Gâsca din Complexul Somova- Parcheş, lacurile Erenciuc şi Zmeica, cursul vechi al braţului Sfântu Gheorghe (aici este admis doar pescuitul recreativ/sportiv, care se va desfăşura însă cu eliberarea obligatorie a peştelui capturat), zonele cu regim de protecţie integrală din perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării ş.a.

Specii interzise

Pentru unele specii protejate, pescuitul, atât cel comercial, cât şi cel recreativ/ sportiv, este interzis tot anul, indiferent de zone şi de perioadele de prohibiţie. Este vorba, în primul rând, de toate speciile de sturion (păstrugă, morun, nisteru, cegă), care pot fi pescuite doar în scopuri ştiinţifice sau în scopul reproducerii, pentru repopularea Dunării.
De asemenea, este interzis pescuitul la lipan şi păstrăv de mare, pietrar, şalău vărgat, lostriţă, caracudă şi alte specii protejate de lege. Pentru păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu şi păstrăvul fântânel pescuitul este liber până la data de 15 septembrie, când se va institui o nouă perioadă de prohibiţie, care va dura până la 31 decembrie a.c.

Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui
Recomandări
Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui

Braconajul se pedepseşte cu închisoare

Atenţie! Braconajul piscicol se pedepseşte cu amendă penală şi chiar cu închisoare. Astfel, potrivit articolului 65, alineatul 1, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2008, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 3 ani: pescuitul electric, deţinerea aparatelor şi dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, electrocutare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice şi narcotice de orice fel, pescuitul cu japca şi cu orice alte unelte neautorizate, precum şi folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 21 septembrie 2024. Săgetătorii pornesc la drum lung
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 21 septembrie 2024. Săgetătorii pornesc la drum lung
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI